Actual· 3 min citire

Salariul minim, o farsă. Coșul de supraviețuire al românilor, 2.300 de lei pe lună

Salariul minim, o farsă. Coșul de supraviețuire al românilor, 2.300 de lei pe lună

Salariul minim, o farsă. Coșul de supraviețuire al românilor, 2.300 de lei pe lună

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 29 nov. 2017, 10:53

O propunere legislativă din Parlamentul României vrea să lege salariul minim de un coș de consum de 2.300 de lei, minim necesar pentru o familie cu doi copii în întreținere. Marți 28 noiembrie 2017, propunerea legislativă propusă a primit avizul favorabil al Consiliului economic și social.

După dezbateri cu experți, sindicate și activiști, un deputat independent a propus un proiect legislativ, cu semnatari din tot spectrul politic, prin care salariul minim se bazează pe un coș de consum de 2.300 de lei, minim necesar pentru o familie cu doi copii în întreținere.

Coșul a fost calculat de cercetătorul Adina Mihăilescu, de la Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții. Proiectul legislativ nu stabilește un procent anume al salariului din coș sau că salariul minim trebuie să fie identic cu cuantumul coșului, ci doar că salariul trebuie raportat la date obiective.

Potrivit proiectului legislativ, coșul minim lunar se calculează de Institutul Național de Statistică și Studii economice, iar valoarea acestuia se aprobă prin hotărâre de Guvern.

"Specialiștii și activiștii preocupați de teme economice și sociale sau de calitatea vieții în România, consultați în timpul documentării pentru propunerea legislativă, sunt de părere că este nevoie de instrumente mai precise de corelare, precum coșul de consum lunar, ca să legăm salariul minim cu date statistice și nevoi ale populației", spune inițiatorul proiectului legislativ, Adrian Dohotaru, deputat independent de Cluj.

„Este important proiectul legislativ pentru că așa se fixează un prag dincolo de care nevoile fundamentale care țin de existență și nu numai de existență, ci și de o anumită demnitate și o sănătate fizică, biologică, mentală a individului să poată fi acoperite. Dacă toate aceste nevoi fundamentale sunt acoperite, plus participarea individului la viața socială, la toate activitățile care se desfășoară într-o societate, accesul la educație, la un curs de perfecționare, la o autodepășire a individului, eu zic că acesta ar putea constitui un reper pentru stabilirea unui coș minim și corelat, în același timp, cu un salariu minim" este opinia Adinei Mihăilescu, cercetător la Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții

Este nevoie de existența unui criteriu clar, care să ne asigure că salariul minim este suficient pentru a asigura o viață decentă celui care muncește, este opinia Victoriei Stoiciu, coordonator de programe pe teme legate de muncă și protecție socială la Fundația Friedrich Ebert România.

În al doilea rând, am avut foarte multe creșteri introduse „din pix", în ultimii ani și care deși sunt benefice, aduc un grad de impredictibilitate pentru oamenii de afaceri, chiar și pentru angajați, căci nu pot să își calculeze exact veniturile din următorii ani. Avem nevoie de un criteriu care să fie predictibil și, în același timp, să acopere nevoile celor care muncesc pe un salariu minim"

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News