Controversatul proiect privind obligativitatea certificatului verde COVID pentru personalul medical, angajații Inspectoratului pentru Situații de urgență (ISU) U și al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) ar putea fi trimis Parlamentului luni, 4 octombrie, de către guvern. O spune chiar premierul Florin Cîțu, care este de părere că proiectul de lege va include pe toată lumea, inclusiv cadrele didactice. "Dacă Parlamentul dorește, proiectul de lege poate fi adoptat în cel mult o săptămână și jumătate", a afirmat Cîțu, la un post TV.
Premeirul a arătat că vrea ca până luni Guvernul să aibă toate avizele și să trimită actul normativ la Parlament, în procedură de urgență: "Sunt comisii de specialitate acolo, pot fi puse amendamente care să îmbunătățească proiectul de lege. Ăsta este rolul Parlamentului României. Va trece prin filtrul Parlamentului, care este forul legislativ suprem al României. (...) Proiectul care va pleca de la noi va pleca cu testarea”, potrivit HotNews.ro.El a spus că "crede" că proiectul de lege va include "pe toată lumea", inclusiv cadrele didactice, nu doar personalul medical."Dacă Parlamentul României vrea, dacă cei doi președinți ai Camerelor vor, acest proiect poate să treacă într-o săptămână și jumătate”, a adăugat premierul, acuzând că Parlamentul "nu este interesat foarte mult de ce se întâmplă în România în acest moment"."În Parlamentul României în acest moment există doar un obiectiv, acela de a destabiliza România și de a arunca țara în aer. Nu există un alt obiectiv în Parlamentul României astăzi. Poate după ce vom trece cu cele două moțiuni, poate să revină la interesul românilor. (...) în Parlamentul României astăzi nu poți să discuți cu nimeni. În afară de PNL, dacă te duci la USR, la PSD sau la AUR, alt obiectiv nu au decât să distrugă România”, a conchis Florin Cîțu.Potrivit proiectului de lege, personalul medical nevaccinat împotriva COVID-19 din spitale, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Aviație (avioanele și elicopterele SMURD), Ministerului de Interne, inclusiv din instituțiile subordonate, ar urma să fie obligat să se testeze pe cheltuiala proprie, prevede proiectul de lege. Practic, toți acești angajați trebuie să prezinte la locul de muncă certificatul verde COVID-19 - care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea. Cei care nu s-au vaccinat și nici nu au trecut recent prin boală au alternativa testării pe banii lor. Cine nu s-a vaccinat, nu a trecut prin boală și nici nu se testează riscă suspendarea contractului de muncă pentru 30 de zile.Reamintim că proiectul, care prevede testarea acestor categorii pe banii lor, a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății în 27 septembrie, până în 25 octombrie.