Președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu (PSD) a vorbit, marți, despre prioritățile guvernărului pe care îl va conduce începînd din iunie, după rotativa premierilor, printre acestea numărându-se investiții anuale de 10% din PIB, dar și "o Revoluție a Start-up-urilor" în România. Ciolacu a mai spus că este un adevăr istoric faptul "că atunci când stânga a guvernat, în ultimii 20 de ani, s-au adoptat cele mai importante politici publice în favoarea antreprenorului român".
”În toate momentele de criză sau recesiune, din istoria îndepărtată și până la Marea Criză din perioadă interbelică sau, mai recent, în criza din 2008-2012 și în situația actuală, soluția structurală este una singură: investițiile publice”, a arătat Ciolacu, în cadrul evenimentului Romania Start-Up Revolution, ediția IV, de la ASE.
Președintele Camerei Deputaților a afirmat că ”investițiile publice înseamnă nu doar investițiile făcute de stat în infrastructură, dar și cele făcute în oameni și companiile românești, în capitalul uman al României, investiții în oameni tineri și mai ales în ideile de afaceri pe care le aveți deja sau care încolțesc în mintea voastră”.
”Dacă am reușit să investim în 2022, an cu crize suprapuse, aproape 7% din PIB în economia românească și în firmele antreprenoriale românești, în special în IMM-uri, avem ambiția ca de acum înainte să forțăm investiții anuale de 10% din PIB! Și mai avem o prioritate a guvernării care începe în iunie, o prioritate care vă privește în mod direct pe toți tinerii aflați astăzi în sală, ca și pe cei care ne urmăresc în direct pe Facebook. Vrem să demarăm în România o Revoluție a Start-up-urilor! Să punem o miză de miliarde de euro din fonduri naționale și mai ales din bani europeni pe potențialul vostru extraordinar! Să vă provocăm să fiți creativi și îndrăzneți! Să construim un întreg ecosistem în care tinerii antreprenori și noile tehnologii să producă un uriaș salt calitativ al economiei noastre care să pună o presiune uriașă și pe stat: să-l oblige să alerge mai repede, să se digitalizeze mai rapid, să răspundă mai alert nevoilor societății!”, a arătat Ciolacu.
”Știu că poate asemenea idei care ies din gura unui lider de stânga poate că vi se par surprinzătoare. Însă, fără să vreau să generez vreo polemică, este un adevăr istoric că atunci când stânga a guvernat – și mă refer la ultimii 20 de ani - s-au adoptat cele mai importante politici publice în favoarea antreprenorului român! Am ambiția de a duce acest drum mai departe și de a demonstra alături de dl Jianu și în parteneriat cu toți oamenii de afaceri importanți ai României, că putem fi un model european în materie de noi programe și de volum al finanțărilor în sprijinul afacerilor de tip start-up”, a mai spus social-democratul.
”Vă îndemn, așadar, să vă implicați și să luați absolut toți banii, toate miliardele pe care statul le va pune la bătaie pentru tinerii antreprenori! Până la ultimul cent! Scrieți-vă proiectele de afaceri, fiți gata să vă deschideți firme start-up și participați la toate programele pe care le vom lansa! Fiți cei care vor genera în această țară o revoluție antreprenorială fără precedent în istoria noastră modernă! Acesta ar fi cel mai bun mod de a ne arăta nouă, celor trecuți de 50 de ani, că putem să ne retragem liniștiți fiindcă țara este pe mâinile voastre bune”, le-a transmis liderul PSD tinerilor studenți.