Guvernul va aproba bugetul pentru implementarea Programului pentru școli al României, a declarat, miercuri, premierul Marcel Ciolacu.
„Aprobăm și mai multe proiecte pentru pregătirea noului an școlar și universitar. Asigurăm pentru aproape 1,9 milioane de copii de la grădiniță și școală hrană sănătoasă: fructe, legume, produse lactate și de panificație. Continuăm acest program derulat și în anul școlar trecut. Bugetul total al programului depășește 760 milioane lei, din care peste 86 milioane lei reprezintă bani europeni”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri, în ședința de Guvern.
În context, premierul a anunțat și alocarea unor fonduri pentru infrastructura din învățământul superior.
„În zona universitară sprijinim Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din Oradea, precum și Politehnica București pentru finalizarea lucrărilor la căminele studențești. Ministerul Educației va primi în plus 40 de milioane de lei necesari pentru continuarea investițiilor în extinderea spațiilor de cazare și de învățământ”, a declarat Ciolacu.