Trei persoane au fost rănite, marți, după o coliziune violentă între două mașini pe DN 71, în localitatea dâmbovițeană Cuza Vodă.
Un accident rutier s-a produs marți , în jurul orei 9.30, pe DN 71, la ieșirea din localitatea Cuza Vodă, județul Dâmbovița, comuna Sălcioara, potrivit infotraficromania.ro. La locul accidentului au fost identificate 3 persoane rănite usor, conștiente, care sunt asistate medical la fata locului de echipajele SMURD si SAJ, transmite IPJ Dâmbovița.
"Din primele date, a avut loc o coliziune între două autoturisme. În urma impactului, trei persoane ar fi fost rănite ușor. Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate împrejurările producerii evenimentului rutier", precizează IPJ Dâmbovița.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de intervenție, un echipaj SMURD și trei ambulanțe.
"Au fost identificate trei persoane rănite ușor, conștiente, care sunt asistate medical la fața locului de echipajele medicale. Pompierii asigură și măsurile de prevenire a incendiilor la locul accidentului", anunță ISU Dâmbovița.
Acționează Detașamentul Titu cu două autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD, iar SAJ Dâmbovita cu 3 echipaje.
Pompierii asigură și măsurile de prevenire a incendiilor la locul accidentului iar traficul rutier este îngreunat pe durata intervențiilor și cercetărilor.