Ți s-a întâmplat să simți în mod inexplicabil că ai mai trăit cândva unele clipe sau că ai mai văzut înainte figura unei persoane străine? Acesta este un déjà vu, iar oamenii de știință susțin că au găsit explicația misteriosului fenomen.
Toate scanările computerizate pe care o echipă de cercetare din Scoția le-a analizat au arătat că o experiența daja vu este, de fapt, o metodă prin care creierul uman verifică dacă amintirile pe care le-a stocat sunt corecte. Asta înseamnă implicit că oamenii care nu au trăit măcar o dată în viață un astfel de episod au probleme cu memoria.
Akira O'Connor, de la University of St Andrews, a studiat mai multe scanări digitale ale creierului, realizate pe 21 de voluntari. Toți au avut déjà vu după ce activitatea lor cerebrală a fost stimulată special. "Am făcut scanările în timp ce ei erau sub procedura care genera senzații legate de déjà vu. A fost pentru prima oară când oamenii s-au supus unui experiment în care au trăit déjà vu în timp ce creierul lor era analizat. Ne-a condus spre rezultate interesante", a scris cercetătoarea pe blogul ei.
O'Connor și echipa ei au folosit anumiți stimuli pentru a declanșa în laborator senzația de déjà vu, folosind o metodă creată de Josie Urquhart pentru declanșarea amintirilor false.
Subiecților li se citeau mai multe cuvinte cu sens comun - cum ar fi "pat", "pătură", "noapte", "vis" - însă lipsea cuvântul-cheie care le lega pe toate, în cazul de față "somn".
Când voluntarul era întrebat ce cuvinte au auzit, ei tindeau să creadă că li s-a citit și cuvântul "somn". Această este o amintire falsă.
Pentru a crea sentimentul de déjà vu, echipa i-a întrebat pe voluntari dacă au auzit vreun cuvânt care începea cu "s". Aceștia au răspuns că nu. Asta înseamnă că mai târziu, când au fost întrebați dacă au auzit cuvântul "somn", ei erau capabili să-și amintească în mod corect că nu, dar în același timp, acest termen le sună cunoscut, pentru că le fusese sugerat.
O'Connor crede că regiunile frontale ale creierului scotocesc prin amintiri și trimit semnale dacă depistează anumite erori: "Regiunile creierului asociate cu conflictele de memorie par să declanșeze experiențele déjà vu, nu regiunile asociate cu amintirile false."
sursa: eva.ro