Autorul crimei de la Timișoara și-a recunoscut fapta. Este vorba despre Mirel Dragomir, are 23 de ani, era iubitul tinerei și principalul suspect al polițiștilor. El le-a declarat acestora că se cunoșteau de 3-4 luni, dar că, în ultima perioadă certurile între ei deveniseră frecvente.
În cadrul cercetărilor, el le-a declarat anchetatorilor că avea o relație cu Andreea Morega, tânăra pe care a ucis-o, de 3-4 luni, mai precis din luna decembrie a anului trecut. În ultimul timp, însă, certurile dintre ei erau tot mai frecvente și au culminat cu evenimentul din 22 martie.
Vineri, Mirel Dragomir a însoțit-o pe fată de la Facultatea de Medicină la locuința pe care o închiriase chiar de la mama lui. Aici a început scandalul atunci când Andreea Morega i-a spus că nu mai vrea să continue relația cu el. Mai întâi s-au certat, iar situația a devenit din ce în ce mai violentă, ajungându-se la bătaie. După ce fata l-a zgâriat pe față, tânărul a mers în bucătărie, de unde a revenit cu un cuțit, cu care a început să o lovească în mod repetat.
După ce a ucis-o cu sânge rece, a întins-o pe pat și i-a aranjat părul în jurul gâtului. A încuiat ușa de la dormitor, pentru că tânăra împărțea apartamentul cu încă două colege, s-a spălat, s-a schimbat de haine și a plecat. De fapt, chiar cele două colege au fost cele care au făcut macabra descoperire și au alertat autoritățile.
El fost descoperit de polițiști ulterior în comuna Pojejena din județul Caraș-Severin și dus la sediu pentru audieri. Aici el și-a recunoscut fapta și a spus că, pe fondul conflictului izbucnit între el și fata care voia să-l părăsească, orbit de gelozie, a recurs la acest gest extrem.
Sâmbătă la prânz, Mirel Dragomir a ajuns în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Aceștia au dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.