Cine conduce România? Ce îi recomandă pe lideri și care le sunt limitele? Dar care sunt perspectivele în ceea ce-i privește? O analiză obiectivă, venită din inima Transilvaniei, a oferit răspunsuri la toate aceste întrebări.
Despre KLAUS IOHANNIS, președintele României
"Nu se câștigă alegerile cu performanțe externe. În România, cu atât mai puțin decât în altă țară. Pe această portanță bună, chiar înaltă, pe care o are în acest moment, are o mare vulnerabilitate legată de implicarea în jocul intern, nu doar din punct de vedere personal, și prin intermediul unor vectori sau a unor formațiuni politice credibile care să își asume jocul lui și să poată să strângă voturi", spune Cozmin Gușă
"Pe măsură ce se va apropia momentul în care va dori să câștige eventual un al doilea mandat, va trebui să iasă în piață. Fără să joace, stând așa doar, nu știu dacă nu cumva nu va reuși să obțină un al doilea mandat", crede Ioan Rus, membru PSD.
Despre MIHAI TUDOSE, premier
"Revolta lui Tudose de săptămâna trecută a fost bazată pe faptul că s-a umplut paharul și din ce în ce mai mulți oameni veneau pe bilețel, pe ăsta îl pui acolo, pe ăsta dincolo. Păi conform cărei decizii? Nicio decizie", a declarat Gușă.
"Mihai Tudose e suficient de bine structurat încât să facă față poziției pe care o deține în acest moment", spune Rus.
Despre LAURA CODRUȚA KOVESI, procurorul-șef al DNA
"Toată această strategie a unor vinovați, că eu nu am văzut vreun nevinovat care să urle foarte tare împotriva Laurei Codruța Kovesi în acest moment, toată această strategie de victimizare a unor vinovați, nereușind s-o distrugă, a reușit să o întărească", spune Cozmin Gușă.
"Procurorul general sau procurorul șef DNA sau DIICOT nu au cum să fie oameni iubiți de o anumită categorie de oameni. Nu au cum într-o țară coruptă", a declarat Rus.
Despre EDUARD HELLVIG, directorul SRI
"Mult mai înțelept decât l-ar fi recomandat anii și experiența anterioară, a reușit performanța să aducă pacea în sistemul de la SRI în vremuri grele", spune Cozmin Gușă.
"Vin alegeri, acolo va trebui să fie foarte atent ca să reușească să țină instituția departe de orice", crede Ioan Rus.
Liviu Dragnea, președintele PSD
"Liviu Dragnea a făcut o șmecherie. Și-a făcut propriul PSD. Propriul PSD e fostul birou executiv central, CEX de astăzi", spune Cozmin Gușă.
Despre LIVIU POP, ministrul Educației, și FLORIAN BODOG, ministrul Sănătății
"Cel care e ministrul Învățământului, Liviu Pop, cu care am fost coleg, acum e ieșit din formă. Ministrul Sănătății, tot sistemul. Eu cred că e cel mai slab ministru din Guvernul acesta", spune Rus.