Ingrediente:
Pentru chec:
- 3 ouă
- 150 g zahăr
- 100 ml ulei
- 150 g iaurt sau smântână
- 250 g făină
- 1 plic praf de copt (10 g)
- 1 linguriță scorțișoară
- 2 mere mari (curățate și tăiate cubulețe)
- Un praf de sare.
Pentru glazură de nuci caramelizate:
- 150 g nuci grosier tocate
- 80 g zahăr
- 40 g unt
- 2 linguri lapte.
Mod de preparare
Înainte de prepararea aluatului de chec pornește cuptorul la 180 de grade pentru a avea timp să se încălzească. Scoate și ouăle de la rece și lasă-le la temperatura camerei pentru reușita checului.
Cum prepari chec cu mere și glazură de nuci caramelizate
Sparge ouăle în bolul mixerului și adaugă un praf e sare și zahărul peste ele. Mixează-le până când devin spumoase și deschise la culoare. Adaugă uleiul treptat, apoi încorporează iaurtul sau smântâna.
Toarnă compoziția într-o tavă clasică de chec, tapetată cu hârtie de copt și niveleaz-o uniform. Pune tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius . Coace checul timp de 40-45 de minute, până când trece testul scobitorii.
După coacere lasă checul să se răcorească 10 minute în tavă, apoi transferă-l pe un grătar de răcire.
Descoperă și o rețetă de chec cu ciocolată și gem de caise în compoziție.
Cum prepari glazura de nuci caramelizate
Într-o crăticioară, pune zahărul la caramelizat la foc mic, până când devine auriu. Adaugă untul și laptele, amestecând repede până când acesta se topește și devine o cremă caramel. Adaugă nucile tocate și amestecă bine.
Toarnă glazura peste checul ușor răcorit, nivelând repede stratul înainte să se întărească.
Lasă câteva minute să se fixeze, apoi poți porționa deliciosul chec cu mere și glazură de nuci caramelizate în felii generoase.
Tartă rustică cu mere. Un desert de toamnă, potrivit pentru zilele de weekend
sursa: Hello Taste