Comisia juridică a aprobat, luni, cererea DNA de încuviințare a urmăririi penale și arestării preventive a deputatului Adrian Gurzău, urmând ca raportul comisiei să fie supus votului în plenul Camerei Deputaților, în cursul zilei de marți.
UPDATE: Deputații din Comisia juridică au aprobat cererea DNA de încuviințare a reținerii deputatului Adrian Gurzău cu 16 voturi ”pentru”, 5 voturi ”împotrivă” și o abținere.
Cererea DNA de încuviințare a arestării preventive a deputatului a fost aprobată cu 16 voturi ”pentru”, 3 voturi ”împotrivă” și 3 abțineri.Decizia finală aparține plenului Camerei Deputaților, care se va reuni mâine.
Conducerea Camerei Deputaților a transmis cererea DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului Adrian Gurzău la Comisia juridică, aceasta având termen trei zile pentru a-l audia pe acesta și pentru a întocmi raport, anunțat secretarul Camerei, Marcel Ciolacu.
Deputatul Adrian Gurzău este acuzat de trafic de influență în dosarul privind favorizarea societății Carpatica Asig, în care au fost reținuți Angela Toncescu și Dan Hosu, procurorii DNA cerând aviz de la Camera Deputaților pentru reținerea și arestarea preventive a parlamentarului.
Potrivit referatului în care procurorilor cer aviz pentru reținerea și arestarea parlamentarului, în perioada 8 aprilie - 1 noiembrie 2015, Angela Toncescu, în calitate de membru și, începând din 2 iulie 2015, președinte al Consiliului de Administrație al SC Carpatica Asig SA, i-a promis lui Adrian Gurzău, deputat și administrator în fapt al unei firme, care a și acceptat promisiunea, întocmirea unui contract de prestări servicii între acea firmă, în calitate de prestator și Carpatica Asig, în calitate de beneficiar.
"Contractul sus-menționat a fost încheiat în data de 2 noiembrie 2015, la solicitarea și în complicitate cu inculpata Toncescu Angela, potrivit News.ro. Obiectul contractului îl constituia furnizarea, de către firma controlată de deputat, a unor servicii specializate de «relații clienți, info-line, contact center vânzare și marketing», pe o durată minimă de 5 ani", au scris procurorii în document.