Cura cu sucuri de fructe și legume, întreprinsă în ideea de a detoxifica organismul și a pierde în greutate, este foarte la modă în prezent, dar specialiștii avertizează că ea poate duce la instalarea unor tulburări de alimentație greu de tratat și care pun în pericol sănătatea.
Dieta cu sucuri presupune alimentarea exclusiv cu sucuri de fructe și legume, timp de multe zile la rând.
Sara Shammas, psihoterapeut specializat în tulburări de alimentație, afirmă că a observat o creștere considerabilă a numărului de pacienți atinși de ceea ce ce ea numește „juicerexia" – un interes exagerat față de acest regim și urmarea lui strictă. Iar tendința devine din ce în ce mai puternică; numărul cazurilor a crescut așa de mult în ultimul timp, încât Sara Shammas tratează acum, la clinica ei, un întreg grup de pacienți cu această problemă specifică.
Dieta cu sucuri presupune alimentarea exclusiv cu sucuri de fructe și legume, timp de multe zile la rând.
„Oamenii cred că se hrănesc sănătos dacă pun spanac și sfeclă roșie în aceste sucuri, dar problema este că renunță la grupe întregi de alimente", spune Sara Shammas.
Un aspect interesant al acestui fenomen este acela că „juiserexicii" vorbesc deschis despre acest mod de alimentație, pentru că îl consideră bun, în timp ce, în cazul altor tulburări alimentare, pacienții tind să mintă în privința comportamentului lor alimentar.
Mai multe pe Descopera.ro.