Cel puțin 43 de persoane au fost rănite după ce un tren a deraiat în India.
Cel puțin 43 de persoane au fost rănite după ce un tren a deraiat miercuri în nordul Indiei, au anunțat oficiali din poliție și reprezentanți ai căilor ferate, relatează Reuters, precizând că este al treilea astfel de accident din ultimele săptămâni, ceea ce alimentează îngrijorarea în legătură cu siguranța rețelei feroviare învechite din țară.
Trenul a deraiat în apropiere de orașul Kanpur, din statul Uttar Pradesh, în cursul dimineții, potrivit News.ro.
Toate persoanele rănite, dintre care unele erau în stare critică, au fost duse la spitalele din apropiere, a anunțat directorul general al Poliției din Uttar Pradesh, Javeed Ahmad, într-un mesaj publicat pe Twitter.
Imagini de la locul accidentului arată vagoane distruse și sărite de pe șine. Două dintre vagoane au căzut de pe un pod într-un canal mic.
Unii pasageri au fost filmați în timp ce își adunau bagajele de lângă șine.