Cei trei profesori de la UMF Iaşi, arestaţi preventiv, suspendaţi din funcţiile de şefi de catedră

Monday, 02 February 2015, 20:29, Sursă: Mediafax

Cei trei profesori de la UMF Iaşi, arestaţi preventiv, au fost suspendaţi din funcţiile de şefi de catedră, iar studenţii care au dat bani pentru a promova examenele riscă să fie exmatriculaţi, a declarat, luni, rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae.

Adaugă părerea ta

 Consiliul de Administraţie (CA) al UMF Iaşi s-a întrunit, luni, pentru a discuta despre situaţia celor trei profesori de la universitate, arestaţi la sfârşitul săptămânii trecute, membrii CA hotărând suspendarea acestora din funcţiile de şefi de catedră.

Astfel, este vorba despre profesorii Gheorghe Păduraru (şeful disciplinei Anatomie), Gheorghe Dorobăţ (şeful disciplinei Terapie Intensivă) şi Carmen Dorobăţ (şeful disciplinei Boli Infecţioase), aceasta din urmă fiind şi manager al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Potrivit lui Astărăstoae, Comisia de etică de la UMF Iaşi va lua în discuţie inclusiv desfacerea contractelor de muncă în cazul celor trei.

De asemenea, studenţii care au oferit mită pentru a promova examenele riscă să fie exmatriculaţi, o decizie în acest sens urmând să fie luată de către Comisia de etică a instituţiei.

"În toate cele trei cazuri, cum se arată şi în comunicatul DNA, acţionează prezumţia de nevinovăţie. Noi avem doar informaţiile din presă, însă până când vom avea toate informaţiile oficiale, am decis suspendarea lor din funcţiile deţinute. De asemenea, studenţii care au încercat să cumpere un examen, dacă este real, riscă să fie exmatriculaţi”, a precizat rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae.

Profesorii Gheorghe Păduraru, Gheorghe Dorobăţ şi Carmen Dorobăţ, reţinuţi iniţial de procurorii DNA, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, sâmbătă, de magistraţii Tribunalului Iaşi.

Profesorul Gheorghe Păduraru, cordonator al disciplinei Anatomie de la UMF Iaşi, este acuzat de luare de mită, tentativă de viol şi şantaj.

Potrivit anchetatorilor, Păduraru a încercat să întreţină relaţii sexuale cu o studentă la Facultatea de Farmacie, ameninţând-o în mai multe rânduri că nu va putea promova examenul de anatomie pe care urma să-l susţină cu el.

Gheorghe Păduraru a susţinut în faţa judecătorilor Tribunalului Iaşi că este nevinovat, însă în final instanţa a decis emiterea mandatului de arestare pe numele său. Avocatul profesorului Gheorghe Păduraru a precizat că va fi formulat recurs împotriva deciziei judecătorilor.

Soţii Gheorghe şi Carmen Dorobăţ sunt acuzaţi de luare de mită, respectiv trafic de influenţă.

Profesorul Gheorghe Dorobăţ, care este şi şeful secţiei ATI de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, este acuzat că a primit câte o sută de euro de la 20 de studenţi, prin intermediul soţiei sale, cadru didactic tot la UMF. Astfel, Carmen Dorobăţ a primit în cursul zilei de vineri 20 de carnete de student, fiecare având între file suma de o sută de euro, pentru a-l determina pe soţul ei să le acorde studenţilor nota 9.00 la examenul de la disciplina Anestezie Generală.

Procurorii anti-corupţie au organizat un flagrant, examenul scris fiind programat pentru vineri după-amiază. În urma cercetărilor a rezultat că majoritatea studenţilor nu obţinuseră nota de trecere la examenul practic, condiţie obligatorie pentru a fi primiţi să susţină, potrivit regulamentului, proba scrisă.

În cursul serii de vineri au fost făcute percheziţii atât la biroul profesorului Gheorghe Dorobăţ de la Spitalul de Neurochirurgie, cât şi la locuinţa acestuia.

Carmen Dorobăţ este şi manager la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.