Andrei Pandele, fost arhitect-șef adjunct al Capitalei, explică de ce „Micul Paris” a rămas cu tăieturi ciudate și unde s-a greșit atunci când a fost împărțit în sectoare. Cunoscut mai mult ca fotograf, Andrei Pandele și-a arătat în nenumărate rânduri pasiunea pentru oraș. Stau mărturie sutele de fotografii necenzurate care au surprins Epoca de Aur. Pedepsit pentru că vorbea prea mult, Pandele a fost transferat în 1987 de la un institut de proiectare pe șantierul de la Casa Poporului, în 1987. Acolo, de altfel, începe și povestea „Holocaustului urbanistic” (n.r. Andrei Pandele, Casa Poporului. Un sfârșit de marmură, Editura Compania, București, 2009).
„Pentru că vorbeam prea mult când trebuia să taci. Am lucrat la institutul de proiectare din 1973 până în 1994. Noi trăiam într-o normalitate în care aberaţia înlocuise normalitatea. Era pedeapsă, pentru că acolo (n.r. la Casa Poporului) „munceai ca la galere”. Mie mi s-a părut că era un lucru lejer prin comparaţie. Aveam colegi care se „îmbolnăveau”, lipseau câte 2 săptămâni, să scape de predare. Un arhitect care a făcut lucruri de nota 8-9 se joacă cu nota 7, dar unuia, care a făcut numai de nota 6, i se pare „îngrozitor”, a povestit arhitectul pentru REALITATEA.NET
Casa Poporului: „Ca decorul de operetă, în faţa se făcea ceva, în spate era altceva”.
Despre arhitectura Casei Poporului, Andrei Pandele afirmă: „Este «veterinară»!”. Rezultatul megalomaniei, al cultului personalității și al servilismului.„Casa asta este un conglomerat de case, conduse de 26 de arhitecţi. Au fost 700 de proiectanţi angajaţi și 100.000 de muncitori. Ştiţi, dacă faci un cadou, îi scoţi eticheta. Casa Poporului era cadou pentru tovarăşul Ceauşescu. Nu trebuia să ştie nimeni cât a costat, şi toate firmele din România erau obligate să colaboreze. Adică trimiteau niște echipe să lucreze acolo. Și erau ajutaţi, practic nu se făceau hârtii. Totul era gratis! Dar există acte că totul a costat mai mult de un miliard de dolari, până în decembrie 1989. Totul era ca un decor de operetă, în faţa se făcea ceva, în spate era altceva”.
„Tovarășul Ceaușescu a rupt ţesutul oraşului. Bucureștiul are nişte cicatrice ciudate”
Vizita lui Nicolae Ceaușescu în Coreea deNord, în anii 70, l-a inspirat pe tovarăș, care, ca un chirurg prost, a secționat țesutul „Micului Paris” fără ezitare. Pentru o cauză „nobilă”: un bulevard mai mare ca Champs-Élysées. „Bulevardul Unirii e o arteră trasă așa, la întâmplare. După ce a făcut Casa Poporului, i-a făcut o intrare în față care se chema Victoria Socialismului și care era alee închisă. Și un arhitect rau de gură a dat o declarație la Europa Liberă spunând că e o fundătură. Și atunci au prelungit-o până la Piața Muncii. A dărâmat, așa în linie dreaptă, tot ce s-a putut. Au rupt țesutul orașului și au pus blocuri în față, iar în spate au rămas cicatrici ciudate. Cicatricile, nu una, sunt mai multe tăieturi aiurea în București, dau efecte secundare. Oricum, am trăit în epoca activistului de partid incompetent. Să ştiţi că pe vremea lui Ceaşcă circula o vorbă: «Să te ferească Dumnezeu de prostul harnic». Prostul harnic are un efect distrugător mult mai mare decât un tip deştept şi rău intenţionat. Prostul harnic are un efect incredibil, ca bomba atomică”, a explicat Andrei Pandele pentru REALITATEA.NET
De ce are nevoie Bucureștiul? „Nu de PUG, de un plan de dezvoltare, cu ținte și strategie”
Chiar dacă a fost acolo când s-a semnat PUG-ul Bucureștiului, arhitectul Andrei Pandele susține că cei din conducere ar fi trebuit să aleagă o strategie. „Cei care iau hotărâri, nu-și dau seama de ce urmări au hotărârile lor”, afirmă cu regret arhitectul.
„Pe vremea PUG-ului, mai aveam ceva cuvânt. Dl. ministru Nicolae Noica, nepot îndepărtat al lui Noica, a avut bunăvoinţă, dar nu-și dădea seama de implicații. Planul de urbanism se referă la situația existentă. Legislaţia din Franţa, Olanda, Germania, Anglia prevede obligatoriu ca toate planurile să fie la 1/500. Dacă sunt la scara mai mare, detaliile apar prea mici. Dacă treci de unu la 1000 prevederile pierd orice legătură cu zona de dedesubt. PUG-ul București este la 40.000. Bucureştiul este prea mare și aveau termen impus de legi anterioare din Minister. În loc să facă un studiu aprofundat, au făcut un studiu de mântuială, declarativ. Ăsta a fost desenat pe calculator, dar totuși și pe calculator liniile la 40.000 aveau o grosime. Vine Ionescu şi spune: «Locul meu este aici, unde se intersectează cele patru limite», iar cele două linii aveau pe desen doi milimetri, să le vezi bine, dar intersecția lor avea două hectare. Intersecția lor în care dintre cele patru zone era? Între timp, au apărut planșe, zise de detaliu la scara 1 /5000. Iar prevederile au rareori legături cu realitatea”, a spus Pandele. „Mai degrabă cu unele interese”, a completat acesta.
Dar de ce are nevoie Bucureștiul? „Nu de PUG, ci de un plan de dezvoltare”, spune hotărât arhitectul. „Cum e Plan de développement de Paris, făcut pe 30 de ani, care se bazează pe planurile din 1857. Mitterand s-a luptat 16 ani să schimbe niște chestii. Nu l-au lăsat niciodată. I-au mai aprobat câte ceva, dar să schimbe propriu-zis. Nimic!”, a explicat Andrei Pandele.
„Prevederile după PUG-ul Bucureşti erau sublime, dar lipseau cu desăvârșire.”
Un caz sovietic! Așa ar defini arhitectul prevederile PUG, de care spune că „erau uneori imposibil de aplicat”. „Serviciile ministerelor lucraseră sub comunism. Și aveau Gosturi în dulap, care erau copiate. Există legi româneşti, în care cineva a luat textele Gost și a triplat cifrele. De exemplu, Gostul avea date preluate după standarde germane. „La o clădire de locuinţe la Solsitiţiul de Iarnă, 22 decembrie, măcar o treime din camere trebuie să aibă soare două ore pe zi.” Să fie mai multe camere la Sud. Într-o Lege românească din 1998 scrie că, în clădirile de locuințe, toate camerele trebuie să aibă şase ore pe zi soare, pe 21 decembrie. Nu se poate așa ceva. Și alte lucruri de genul ăsta. Pe 21 iunie, la Solstițiul de Vară, soarele răsare la N-E, apune la N-V și luminează teoretic și nordul. De fapt, nici atunci în camerele spre nord nu intră lumina. Soarele luminează fațada. Dar în orice caz soarele luminează dimineaţa estul, și seara, vestul.
Iarna, la Solstițiul de Iarnă, soarele e numai la Sud. Vă dădeam exemplu, că hârtiile cu bune intenţii nu rezolvă situația. O lege stupidă nu poate fi respectată. Din păcate, legea stupidă poate fi utilizată să oprești calea unei legi normale. Și cineva să obțină avantaje. Cam așa suntem. Și șeful inspectoratului de stat spunea «Domnule, vă dați seama că ăștia nu o să aprobe». Mulți dintre aleși aveau case ilegale și făceau eforturi să li se aprobe”, a explicat arhitectul pentru REALITATEA.NET.
Dacă Constituția (veche a) României era coerentă, adoptată după modelul Belgiei, cu legile actuale lucrurile nu stau chiar așa. „Au fost luate de la francezi, spanioli, greci, turci, ruși si apar contradicții catastrofale. Devine aproape imposibil să le coordonezi. Luați orice lege din cele importante, punctul unu spune că legea e importantă, la sfârșit scrie că toate hotărârile le ia ministerul. Toate legile românești sunt făcute pe această tramă șchioapă.
În alte țări, Ministerele au trei legături, prin consiliul de miniştri, adică miniștrii se întâlnesc între ei, o legătură economică, în care orice oportunitate pentru minister este comunicată ministerului care ar fi cel mai interesat, şi o legătură juridică în care orice inițiativă juridică e controlată dacă nu contrazice alte legi ale altora. La noi chestiile astea nu există”, a declarat Andrei Pandele pentru REALITATEA.NET.
„Totul e absurd. Cel mai mic sector are populație cât două județe”
Cât despre ce ar schimba arhitectul Andrei Pandele la București. În primul rând împărțirea! O împărțire normală, „nu aberantă” a Bucureștiului.
„Eu m-am luptat câteva zile cu ministrul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, Nicolae Noica, că PUG-ul ăsta nu e suficient de bine făcut. Dacă vrea neaparat să-l aprobe așa, trebuie să existe o supapă de modificare a anumitor date din el care sunt greșite, și el a aprobat. Chestia asta s-a suprapus în timp cu plecarea mea, pentru că Traian Băsescu (n.r. primarul general al Municipiului București în 2000-2004) primul lucru pe care l-a făcut s-a interesat «Domnule, dacă-i concediem pe toți, mai merge Primăria?». Șase dacă îi suspenzi nu mai merge. Trei dintre cei care au rămas erau cei mai corupți sefi dintre toți. Bucureștiul e împărțit în șase sectoare, care sunt absolut întâmplătoare. Au fost opt și două câte două au fost unite și astea sunt atât de aiurea împărțite. Au fost modificate de tovarășul Ceaușescu. Tot centrul istoric e sectorul 3. Sectoarele 1, 3 și 5 se întâlnesc în centrul Bucureștiului, într-un stâlp a trei blocuri, primele blocuri pe lista de consolidare de la cutremur alea mai șubrede. Și dacă ai înnebuni să te apuci să consolidezi alea trei blocuri și vrei să consolidezi stâlpul ăla trebuie să fugi de la Chiliman, la Vanghelie, de la Vanghelie la Negoiță, pentru stâlpul ăla. Sectorul 2 e cel mai mic din București, dar are populație de două ori cât sectorul unu, vreau să spun că totul e absurd. Cel mai mic sector are populație cât două județe”, a explicat arhitectul pentru REALITATEA.NET.
„În nicio țară din lume nu există primar de sector. Asta e o invenție românească!”
Acesta a precizat că primul lucru care trebuia făcut era împărțirea Bucureștiului în 24. „Administrația locală nu funcționează în unități mai mari de 100.000 de locuitori. Primăria sectorului 5 e mai centrală decât primăria Bucureștiului. Niciunul dintre primari nu știe ce gestionează. Gestionează bani. El nu este reprezentatul locuitorilor. El nu știe ce are. Știe ce bani are și ce avantaje primește!”, a spus Pandele.
De ce în 24 de unități? Pentru că Bucureștiul are peste două milioane de locuitori, iar fiecare unitate, împărțită în acest fel, avea sub 100.000 de locuitori. „Acesta era un țel de viitor și va trebui schimbat prin hotărâre de guvern”, a spus arhitectul, care a precizat că la intersecția a trei sau patru unități ar fi fost pozitia viitoarea primării, unde se întâlneau toate.
„Dacă deocamdată sunt șase primării, judecătoriile sunt mai puține, polițiile sunt mai multe. Și o vreme trebuiau să rămână în șase, n-avea importanță că nu aveau același contur, aia s-ar fi schimbat relativ ușor, dar pentru administrare era mai bine. Dacă ar fi avut patru viceprimari, fiecare cu un viitor sectoras. Un primar la patru. În nicio țară din lume nu există primar de sector, nu există, asta e inveție românească. Sofia are un milion jumătate și are un primar și un număr de consilieri, 17-18, fiecare răspund de o unitate. Parisul care are 2.200.000 și 24 de arondismente și există primarul mare și primăria de arondisment, fără primar la care consilieri ai primăriei mari conduc efectiv și știu exact ce se întâmplă în bucata aia”, a explicat arhitectul Andrei Pandele, care a menționat că Bucureștiul are nevoie de o strategie, susținută de oameni competenți, care-și respectă orașul. „Pentru că hei-rupismul în orice direcție dă efecte negative”.
