Actual· 1 min citire

Ceață pe mai multe drumuri din județele Bihor și Satu Mare. Ninge pe DN 1, la Sinaia și la Poiana Brașov

Ninge pe DN 1, la Sinaia şi la Poiana Braşov. Foto/Inquam/Arhivă

Ninge pe DN 1, la Sinaia şi la Poiana Braşov. Foto/Inquam/Arhivă

Publicat10 nov. 2024, 21:45
Actualizat10 nov. 2024, 21:53
SursăRealitatea

Centrul Infotrafic avertizează, duminică seară, că se circulă în condiții de ceață densă pe mai multe drumuri din județele Bihor și Satu Mare și în mai multe zone ale țării plouă. Ninge pe DN 1, la Sinaia și pe DN 1 E, la Poiana Brașov.

”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră (21.00), se circulă în condiții de ceață pe multe artere rutiere din județele Bihor și Satu Mare, vizibilitatea în trafic fiind redusă pe alocuri la sub 50 de metri”, a transmis, duminică seară, Centrul Infotrafic.

Potrivit sursei citate, sunt semnalate precipitații sub formă de ninsoare pe DN 1, în zona stațiunii Predeal, județul Brașov, și pe DN 1E în Poiana Brașov.

Potrivit polițiștilor, în celelalte județe (Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș și Vâlcea) aflate sub incidența codului galben de ninsori se circulă pe un carosabil umed, în condiții de ploaie ușoară.

”Conducătorii auto trebuie să-și asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curățarea parbrizului, lunetei și a geamurilor laterale, să ruleze cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, să folosească frâna de motor pentru reducerea vitezei dacă circulă pe un carosabil umed sau alunecos”, a mai transmis Centrul Infotrafic.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News