Infecțiile urinare dar și alte probleme de sănătate se pot ameliora dacă urmezi cure prelungite cu un remediu luat din natură: cozile de cireșe. Fitoterapeuții recomandă ceaiurile din cozi de cireșe pentru efectele sale diuretice, ajutând astfel în tratarea mai multor boli.
Printre bolile care pot fi tratate cu ceai sau decoct de cozi de cireșe se numără infecțiile urinare (sau popular cunoscute sub numele de cistită), uretritele (infecții ale uretrelor) și nefrita (boală inflamatoare a rinichilor), scrie clicksanatate.ro.
Prepară un decoct din 40 de cozi de cireșe în 500 ml de apă fiartă timp de 10 minute. Dă deoparte 20-25 de minute și bea timp de 2 săptămâni. Poți consuma acest decoct și în cazul durerilor la nivelul rinichilor sau al colicilor renale și microlitiazelor (nisip la rinichi).
În cazul litiazei renale și a retenției de apă prepară un decoct din 50 de cozi de cireșe fierte în 500 ml de apă. După 15 minute de clocot, strecori și bei când s-a mai răcit, pe parcursul întregii zile.
Pe lângă efectul diuretic, cozile de cireșe au și proprietăți depurative, ajutând la eliminarea reziduurilor din sânge și a depozitelor de grăsime. Cel mai simplu ar fi să bei zilnic, timp de o lună câte o cană de ceai de cozi de cireșe pe care îl prepari astfel: fierbi 1 lingură de cozi de cireșe în 300 ml de apă și scurgi.