Noul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Bogdan Mateescu, a declarat că Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, așa cum este organizată astăzi, ”nu este eficientă”. Acesta a subliniat că trebuie găsită o soluție pentru ca drepturile, libertățile și independența judecătorului să nu fie încălcate.
”Astfel cum este organizată astăzi, nu este eficientă. Împreună, în schimb, cu sistemul judiciar, cu partenerii noștri, în crearea unei propuneri corespunzătoare va trebui să găsim o soluție astfel încât drepturile și libertățile și independența judecătorului să fie respectate, însă, în același timp, să asigurăm eficiența sub aspectul tragerii la răspundere penală și a magistraților care greșesc”, a răspuns Mateescu după ce a fost întrebat de jurnaliști dacă mai susține desființarea SIIJ.
Noul președinte al CSM a dat asigurări că instituția va continua să apere independența justiției și a amintit că anul viitor va fi ”extrem de dificil”, în contextul adoptării modificărilor Legilor Justiției.
”Este o onoare și o imensă responsabilitate pentru mine, mai ales în condițiile în care ne așteaptă un an extraordinar de dificil, în contextul destul de dificil în care ne aflăm și în contextul modificării legilor Justiției. Vreau să asigur magistratura că în CSM va avea în continuare un sprijin. Consiliul se va preocupa și anul viitor pentru apărarea în termenii cei mai optimi a independenței sale. În același timp, vreau să îi asigur pe toți, inclusiv societatea în ansamblul ei, că justiția în independența sa nu se disociază de ideea de responsabilitate și vă rog pe toți cei care ne urmăriți să veniți cu sprijin și înțelegere către puterea judecătorească pentru că ea reprezintă ultimul bastion și cel mai important al respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale dumneavoastră”, a spus Mateescu, după ședința CSM.
Judecătorul Bogdan Mateescu a fost ales la conducerea CSM cu 13 voturi ”pentru”, trei ”împotrivă” și două nule. Vicepreședinte al instituției va fi procurorul Florin Deac.