Ce spune ministrul Justiției despre șefia marilor parchete. Care sunt primii înscriși în cursă

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției
Cătălin Predoiu, ministrul Justiției

Ministrul Justiției nu a dezvăluit niciun nume al celor înscriși pentru funcțiile de procuror-șef pentru şefia DIICOT, DNA şi Parchetul General. Acesta a declarat luni că sunt mai ulte candidaturi și că marți vor fi anunțate numele celor care candidează pentru toate funcțiile. Pe surse circulă informația că Gabriela Scutea, procuror la Parchetul Curții de Apel Brașov, s-a înscris pentru funcția de procuror general al României. Daniel Horodniceanu, fostul șef Antimafia, s-a înscris pentru șefia DIICOT și a Parchetului General. Tot pe surse este dată ca sigură candidatura la șefia DNA a actualului interimar - Călin Nistor.