Liderul PSD Liviu Dragnea spune că, în spatele informației referitoare la demisia premierului Dăncilă, se află o încercare de "manipulare disperată" pentru a ascunde "adevărul despre 10 august".
Președintele PSD, Liviu Dragnea, susține că informația potrivit căreia premierul Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze este "o manipulare disperată" prin care "se încearcă acoperirea multor adevăruri care încep să iasă la iveală".
"O să fiu mai dur decât de obicei. Știam că sunt proști, acum arată că sunt și foarte disperați. E o manipulare disperată, nu mai au niciun fel de coerență în ceea ce emit. (...) Se încearcă acoperirea multor adevăruri care încep să iasă la iveală, în primul rând adevărul despre 10 august care, încet-încet, începe să iasă la iveală", a declarat Dragnea la Antena 3, solicitat să comenteze o informație conform căreia premierul Dăncilă și-ar da demisia.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat marți seară, într-o intervenție telefonică la Antena 3 aproape de miezul nopții, că nu demisionează din funcție. Anunțul șefei Guvernului a venit pe fondul unui articol din ziarul "Național", publicație apropiată de Liviu Dragnea și Anca Alexandrescu, în care se precizează că Dăncilă are grave probleme medicale din cauza suprasolicitării și a "atacurilor de panică" și că urmează "să fie retrasă" din funcția de prim-ministru.
În acest context, liderul PSD s-a referit la "scandalul cu Ordonanța 6".
Ei au auzit când am spus (...) că săptămâna viitoare picăm această ordonanță și vom adopta în legea de respingere și efectele, adică ce trebuie să se întâmple cu efectele pe care le-a produs ordonanța", a adăugat Dragnea.