Mutarea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan la cele veșnice este pomenită în calendarul creștin ortodox la 26 septembrie.
Sfântul Ioan Evanghelistul a fost fiul lui Zevedei și al soției lui, Salomi, care era fiica dreptului și sfântului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria. Acesta a avut patru fii: Iacov, Simeon, Iuda și Iosie și trei fete: Estera, Marta și Salomi.
A fost martor al botezului Domnului, alături de fratele său Iacov și de Petru. Sfântul Ioan s-a învrednicit să contemple schimbarea la față a Mântuitorului pe Muntele Tabor, a fost de față la învierea fiicei lui Iair și este alături de Iisus Hristos, în suferința sa din Grădina Ghetismani.
Este cel căruia, aflat pe cruce, Mântuitorul o încredințează pe Maica Sa. După adormirea Maicii Domnului, Sfântul Ioan a mers la Efes în călătorie misionară.
Din porunca împăratului Domițian (81-96), a fost exilat în insula Patmos din Marea Egee. Aici Sfântul Ioan a avut o revelație despre vremurile din urmă ale omenirii, cuprinsă în cartea Apocalipsei, care se află între scrierile Noului Testament.
După moartea lui Domițian, Sfântul Apostol s-a întors la Efes, unde a hirotonit episcopi și preoți.
Evanghelia Sfântului Ioan, scrisă în Efes, spre deosebire de celelalte trei Evanghelii, are un pronunțat caracter mistic.
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan a murit în pace în timpul împăratului Traian (98-117).
Tot astăzi este pomenit și Sfântul Voievod Neagoe Basarab. Om de cultură isihastă și prinț al păcii, Sfântul Voievod Neagoe Basarab a fost canonizat în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române desfășurată în zilele de 8-9 iulie 2008.
Potrivit Tomosului de proclamare a canonizării, editat de Cancelaria Sfântului Sinod, Sfântul Voievod Neagoe Basarab a rămas în memoria poporului român și a tradiției ortodoxe prin opera sa intitulată ''Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie'', prima creație de valoare universală a literaturii române, un adevărat testament duhovnicesc, pedagogic, filosofic și enciclopedic.
Proclamarea oficială a canonizării a avut loc la 26 octombrie 2008, la Catedrala Patriarhală din București.
Binecredinciosul voievod Neagoe Basarab s-a născut în ultimul sfert al veacului al XV-lea, probabil în 1481 sau 1482. Tatăl său era din neamul Basarabilor, iar mama sa era din familia Craioveștilor.
Sfântul Neagoe, înrâurit de credința mamei sale, a crescut deprins cu valorile și trăirea creștină. Ctitoria străbunicilor săi, Mănăstirea Bistrița din Oltenia, unde se retrăsese Sfântul Nifon al Constantinopolului, chemat în Țara Românească de voievodul Radu cel Mare, a devenit școală duhovnicească pentru Neagoe.
De la Sfântul Ierarh Nifon, Neagoe a deprins taina rugăciunii isihaste, evlavia și trezvia sufletului, învățătura și înțelepciunea lui Hristos.
A preluat domnia Țării Românești în anul 1512. În această calitate de domnitor a încurajat dezvoltarea comerțului și a meșteșugurilor, iar pe plan diplomatic a încercat să mențină și să stabilească relații de prietenie cu state europene.
În 1517 cere și obține de la Patriarhia ecumenică canonizarea fostului său învățător, patriarhul Nifon. Pe racla în care au fost așezate moaștele și care se păstrează la mănăstirea athonită Dionisiu, domnul român este reprezentat închinându-se sfântului.
În timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeș, unde se află și sfintele moaște ale voievodului.
