Mulți spun că, atunci când vine vorba de biserică, femeile sunt discriminate, întrucât nu au voie să pășească în altarul ortodox. Preoții susțin, însă, că lucrurile nu stau deloc așa și afirmă că există, chiar, câteva situații în care acestea pot intra în cea mai sfântă parte a lăcașului de cult.
La începutul creștinismului, Altarul nu era despărțit de restul Bisericii, ca acum. El reprezenta, pur și simplu, locul unde preoții săvârșeau Jertfa lui Hristos, locul unde Hristos poposea în mijlocul poporului său. Prin urmare, neavând legătură cu preoția, femeia nu avea ce să caute la Altar.
Odată cu apariția Catapetesmei, a peretelui despărțitor între Altar și adunarea poporului (numit „naos”), a părut că spațiul Altarului devine ceva deosebit, mai sacralizat decât restul Bisericii. În realitate, Altarul și-a păstrat același rol, noutatea fiind catapeteasma, numită și iconostas.
Altarul rămâne zona lăcașului de cult unde își avea rostul doar preotul, care îl aducea pe Hristos poporului. Primele canoane ale Bisericii susțin că „nu i se cuvine femeii să intre în altar” tocmai pentru că ea nu are nici un rost acolo. Dar nu numai femeii, ci și oricui nu-și are rostul, canonul 69 al Sinodului VI ecumenic stipulând că „Nimănui dintre mireni nu-i este îngăduit să intre în altar, însă stăpânirea împărătească nu este oprită de la aceasta, când ar voi să aducă daruri Creatorului după o tradiție foarte veche”. Aceasta deoarece împărații creștini avea ungere (hirotesie) de la Biserică.
Preoții susțin că femeia nu este discriminată în raport cu bărbatul mirean și nici cu preotul. Și totuși, ar spune unii, bărbații intră în altar iar femeile nu. Nu este chiar așa, ne spun părinții.
Și femeile pot intra, în anumite cazuri excepționale, tocmai pentru a sublinia că Biserica nu practică misoginismul, dar nici dezordinea.
Prima situație este sfințirea unui nou Altar. Atunci, toată suflarea creștină poate intra în Altar (și chiar este chemată), ca semn al iubirii divine, care se va împărții lumii printr-un nou loc de Jertfă a Trupului și Sângelui lui Hristos.
A doua situație este la mânăstirile de maici. O monahie reprezintă (ca și monahul) o stare excepțională a omului în lume: lasă toate cele ale lumii și se dăruiește total lui Dumnezeu, de aceea ele se și numesc „miresele lui Hristos”. De aceea, canoanele spun că „le este îngăduit călugărițelor să intre în altar”, ca să ajute preotul la slujire, așa cum și la parohie anumiți bărbați mireni ajută preotul la slujbe, conform doxologia.ro.
