Măslinele verzi sunt un deliciu mediteranean, aducând un plus de savoare multor mâncăruri, salate și gustări de vară. Măslinul, pe numele său oficial Olea europea, este un arbore originar din Siria și din zonele de litoral ale Turciei, foarte răspândit în jurul Mării Mediterane, unde era cultivat chiar și cu 5000 de ani în urmă.
Este considerat "arborele veșnic roditor", roadele sale fiind o parte esențială din dieta mediteraneană, care promovează un stil de viață relaxant, sănătos, bazat pe consumul de alimente sezoniere, pline de micronutrienți esențiali.
- Măslinele verzi au un conținut ridicat de grăsimi, însă grăsimile din compoziție, respectiv acidul linoleic și alfalinoleic, sunt benefice organismului, deoarece luptă împotriva colesterolului LDL. În urma cercetărilor recente, a fost scoasă la iveală capacitatea acidului linoleic de a scădea tensiunea arterială.
- Conținutul nutrițional al măslinelor este impresionant, având în compoziție numeroși compuși antioxidanți precum flavone, antocianidine, flavonoli, quercitină, acid gallic, acid caffeic etc. Cocktailul nutrițional unic aduce organismului numeroase beneficii: întărește sistemul imunitar, luptă împotriva radicalilor liberi și sprijină sănătatea sistemului cardiovascular.
Citește mai mult pe ziarulring.ro