Investigatorii din Dubai au închis marți ancheta deschisă în cazul morții vedetei de la Bollywood Sridevi Kapoor și au predat corpul acesteia rudelor, informează DPA.
Corpul actriței a fost îmbălsămat și va fi transferat cu avionul la Mumbai pentru incinerarea sa, prevăzută în următoarele câteva zile.
Actrița de 54 de ani, cunoscută simplu sub numele de "Sridevi", a murit sămbătă în Dubai, unde participa la o nuntă de familie.
Un raport post-mortem a precizat că actrița a murit din cauza înecării accidentale în baia apartamentului ei de hotel, după ce și-a pierdut cunoștința.
"Procuratura publică din Dubai a aprobat predarea corpului actriței indiene Sridevi familiei sale, după finalizarea unei anchete cuprinzătoare privind circumstanțele morții sale",a indicat pe Twitter biroul de presă al guvernului din Dubai.
Procuratura din Dubai a subliniat totodată că "toate procedurile obișnuite urmate în astfel de cazuri au fost finalizate", iar "cazul a fost închis".
Moartea bruscă a actriței a șocat industria cinematografică indiană și milioanele de fani din India și din întreaga lume. Mass-media au speculat că devreme ce corpul actriței este așteptat să ajungă la Mumbai la sfârșitul zilei de marți, înmormântarea acesteia va avea loc probabil miercuri.
Sridevi a apărut filme jucate în limbile tamilă, telugu, malayalam și kannada înainte de a-și face debutul la Bollywood în 1978.
Actrița a fost căsătorită cu producătorul de film Boney Kapoor cu care a avut două fiice.