Curtea Constituțională a arătat, în motivarea deciziei prin care s-a stabilit că anumite reglementări ale Codului de Procedură Penală încalcă legea fundamentală, că echilibrul dintre interesul public și cel individual este afectat de faptul că în lege nu se precizează perioada maximă de dispunere a arestului la domiciliu. Concret, în cadrul motivării deciziei se arată că arestul la domiciliu reprezintă o măsură intruzivă ce poate afecta drepturi și libertăți fundamentale, respectiv libera circulație, viața intimă, familială și privată, dreptul la învățătură și munca și protecția socială a muncii.
"Ingerința analizată nu este însă proporțională cu cauza care a determinat-o, așa încât Curtea reține că dispunerea măsurii arestului la domiciliu, în procedura de cameră preliminară și a judecății în primă instanță, fără a se reglementa cu privire la termenele pentru care poate fi dispusă și durata maximă a acesteia, nu asigură un just echilibru între interesul public și cel individual, întrucât această măsură poate fi dispusă pentru o perioadă nelimitată de timp", conform motivării CCR, informează Mediafax.
Potrivit CCR, principiul proporționalității implică restrângerea drepturilor sau libertăților fundamentale.
"Din moment ce autoritățile publice pot recurge la restrângerea exercițiului unor drepturi în lipsa unor alte soluții, pentru salvgardarea valorilor statului democratic, este logic ca această măsură gravă să înceteze de îndată ce a încetat și cauza care a provocat-o", se mai arată în motivare.
Curtea a constatat că, prin omisiunea legiuitorului de a reglementa în cuprinsul articolului 222 din CPP termenul și durata maximă a măsurii preventive a arestului la domiciliu, luate în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății în primă instanță, se încalcă libertatea individuală, libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor, munca și protecția socială a muncii și este restrâns exercițiul drepturilor sau libertăților fundamentale.
Potrivit textului de lege analizat de judecătorii constituționali, "(1) În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile", "(2) Arestul la domiciliu poate fi prelungit, în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile".
Același articol stipulează că "(3) În cazul prevăzut la alin. (2), prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală".
De asemenea, textul de lege stabilește că durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.
Totuși, niciunul dintre alineatele acestui articol nu stabilește perioada maximă de impunere a arestului la domiciliu, în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății în primă instanță.
Una dintre persoanele care au scăpat de arestul la domiciliu este Elena Udrea, în urma deciziei CCR. Procurorii DNA nu au mai cerut prelungirea arestului la domiciliu în cazul său, ci judecarea fostului ministru sub control judiciar, în dosarul "Gala Bute". Solicitarea a fost admisă de judecătorii ÎCCJ.
