Comitetul Executiv PSD discută, luni, situația lui Victor Ponta. Ședința social-democraților este programată pentru ora 15.00.
Înainte de reunirea Comitetului Executiv era programat un Birou Permanent al social democraților. Tot luni, se va reuni și Comisia juridică a Camerei Deputaților pentru a discuta cazul liderului PSD, a anunțat președintele Camerei, Valeriu Zgonea.
Precedentul Comitet Executiv al PSD a fost convocat în luna mai, când a fost discutată demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte executiv al partidului, ca urmare a condamnării acestuia în Dosarul referendumului.
Reunirea Comitetului Executiv a fost luată pentru a se vedea poziția participanților și mesajul pe care premierul îl va transmite.
Premierul a fost audiat vineri la DNA, iar procurorii anticorupție au discus începerea urmăririi penale față de liderul PSD, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor, în dosarul de corupție de la companiile energetice Turceni și Rovinari privind încheierea unor contracte de asistență juridică.
Președintele Klaus Iohannis și liderii PNL au cerut demisia premierului, însă acesta a anunțat vineri că nu va demisiona.