Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, în cazul celor trei frați care luni seară au fost dați dispăruți în timp ce se aflau în grija unei bone, iar joi au fost găsiți în Serbia, alături de tatăl lor care avea ordin de protecție și care nu avea voie să se apropie de minori.
„În urma probatoriului administrat, în data de 18 octombrie 2024, s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unei persoane de 30 de ani, cu domiciliul în orașul Simeria (sat Sântandrei)”, a transmis IPJ Hunedoara, vineri seară.
Bărbatul reținut este cercetat pentru complicitate la încălcarea de către o persoană, împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție, a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție și complicitate la nerespectarea măsurii privind încredințarea minorilor. Acesta a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva și urmează a fi prezentat în fața instanței.
Și tatăl celor trei frați care au fost dați dispăruți în județul Hunedoara și care au fost găsiți, alături de acesta, în Serbia, a fost reținut, după aproape două ore de audieri, și dus în Centrul de Reținere și arestare Preventivă Deva. Copiii au fost preluați de DGASPC și duși într-un centru de plasament.
Marțian Antonio Adrian, Marțian Rania Adriana și Marțian Raisa Antonia au fost găsiți, joi, de autorități în orașul Nis din Serbia, alături de tatăl lor, care avea ordin de protecție emis pe numele său și nu avea voie să se apropie de copii.
Cei trei copii de 11, 9 și 7 ani, frați, care erau supravegheați de o bonă, au fost dați dispăruți din satul Sântandrei, județul Hunedoara.
Potrivit presei locale, părinții celor trei copii, Adrian și Roxana Marțian, sunt în conflict de mai mult timp, principala dispută fiind custodia lor. Roxana Marțian a obținut ordin de restricție pentru tatăl copiilor, astfel că acesta și-a montat o rulotă în apropierea locuinței copiilor săi, pentru a fi aproape de aceștia.