Cătălin Ivan, despre cazul familiei din Norvegia: “Este un abuz incredibil, greu de justificat”

Wednesday, 13 January 2016, 19:23 Sursă: REALITATEA.NET

Cătălin Ivan este de părere că autoritățile române ar putea să se implice mai mult în astfel de cazuri prin suplimentarea personalului din consulate și ambasade.

“Cei care sunt in consulate și ambasade sunt un fel de eroi, pentru că, având resurse limitate, fac foarte mult. Vorbin pe un alt palier, gestul de a lua copiii dintr-o familie și ai da spre adopție este unul extrem. Se ajunge aici în ultimă instanță, nu este un gest preventiv. Dar să-i iei să-i duci de lângă părinți și după aia să urmeze ancheta este un abuz incredibil, greu de justificat într-o țară civilizată”, a explicat europarlamentarul.

Cătălin Ivan se întreabă, de asemenea, de ce nu au avut comunitățile internaționale care luptă pentru drepturile copiilor o reacție până în acest moment și a subliniat faptul că gestul de a lua copiii de lângă familie până la o sentință finală este unul extrem.

“Citeam într-un articol că nu se întâmpla asta doar cu familiile de români în Norvegia. E o politică a lor pe care o au în lege, o respectă toată lumea. Cred că eu, ca tată, m-aș gândi foarte serios dacă să mă duc în Norvegia. Chiar și așa, nicio legislație nu poate să încalce dreptul copiilor de a trăi lângă familie. Cred că instituțiile internaționale ar fi trebuit să se autosesizeze în acest caz. Este un caz de încălcare a drepturilor copilului. O reacție mai dură din partea comunităților internaționale ar trebui să aibă loc. Până la decizia definitivă, scoaterea copilului din familie este o decizie extremă”, a continuat politicianul.

De asemenea, potrivit acestuia, suplimentarea personalului în consulate și ambasade este necesar pentru a rezolva și problema abuzului la locul de muncă, în cazul românilor care aleg un job în străinătate.

„Este obligatoriu și trebuia făcută de mult. Nu e suficient să spui că ești cetățean european și ai drepturi. Cei mai mulți care vin la muncă în alte țări vin din zonele sărace ale României, primesc contractele să le semneze în limba țării respective și nu înțeleg nimic și sunt bucuroși că primesc 500 de euro pe lună. Dar nu e suficient să ai drepturi dacă nimeni nu-ți explică ce drepturi ai. În consulatele și ambasadele românești sunt oameni competenți, dar puțini și fără resurse”, a mai spus Cătălin Ivan.

Alte articole din: ACTUAL
Adaugă părerea ta
Alte articole din: ACTUAL