Nu consumați mai mult de două felii subțiri la o masă și evitați combinațiile care aduc calorii.
Când mâncați pâine, contează dacă alegeți coaja sau miezul, precum și ce combinații faceți ori câte felii consumați la o masă. Deși este un aliment fără de care am putea supraviețui fără probleme, pâinea este aproape nelipsită din dietă, mai ales din cea a românilor. În medie, un român consumă peste 300 grame de pâine pe zi, ceea ce este „destul de mult", susțin medicii. Consumul exagerat de pâine, spre exemplu, o franzelă la o masă, predispune la obezitate și diabet. „Din păcate, la cabinet vin foarte mulți pacienți cu probleme de greutate care susțin că nu pot mânca nimic fără pâine, nici măcar macaroane, iar acest obicei se trage din copilărie", spune medicul Monica Măcișanu, potrivit romanialibera.
Coaja, mai calorică decât miezul
Ca să nu aveți probleme de greutate, medicii vă sfătuiesc să nu consumați mai mult de două felii subțiri de pâine la o masă. Patru felii toast (100 g) echivalează cu 220 de calorii. „Dacă alegeți pâinea prăjită sau pe cea mai veche, numărul de calorii va rămâne același, pentru că pâinea este doar deshidratată, dar poate fi mai utilă celor care au probleme cu stomacul și care au nevoie de un pansament gastric care să le absoarbă acidul clorhidric din stomac", arată Monica Măcișanu. O altă concepție greșită este legată de coaja de pâine. „Se spune că aceasta ar fi mai puțin calorică decât miezul, dar nu este deloc așa. Coaja este deshidratată, pe când miezul este bogat în apă și umflat cu aer, așa că are mai puține calorii", exemplifică medicul Monica Măcișanu.
Pâine și lactate, o combinație sănătoasă
Pâinea, în anumite cantități și asociată cu anumite alimente, nu îngrașă. „Spre exemplu, vă sfătuiesc să vă feriți de combinația pâine cu unt și gem. Este ca și cum ați mânca la fast-food", sugerează doctorul. Pâinea nu se asociază nici cu brânză grasă, mezeluri, paste, orez, cartofi, fructe. „Mâncați pâine cu legume gătite și/sau crude, lactate slabe, ouă sau salată de crudități. Dacă vreți neapărat să mâncați pâine cu brânză, algeți cașul sau urda, care au 15% grăsime, sau brânza-perle. Telemeaua are 24% lipide, iar brânza topită chiar mai mult", arată medicul. Specialistul vă sfătuiește să nu vă lăsați înșelați de produsele care au înscris pe etichetă termenul „light" (dietetic). „Orice brânză topită are cel puțin 10% grăsime, destul de aproape de smântână 12%", completează medicul.