În acest peisaj urban fierbinte, ștrandurile și piscinele din oraș și din împrejurimi au devenit adevărate oaze de relaxare, iar în 2025 oferta a atins un nivel fără precedent de diversitate și exclusivitate.
Printre cele mai impresionante destinații se remarcă Lagoon Park, inaugurat în zona Dămăroaia. Complexul se întinde pe 40.000 de metri pătrați, dintre care o lagună artificială ocupă nu mai puțin de 10.000 mp. Vizitatorii au la dispoziție peste 1.000 de șezlonguri, zone VIP, restaurante elegante și plaje urbane cu nisip fin, totul într-un cadru spectaculos. Accesul nu este pentru toate buzunarele: pentru o zi de relaxare, adulții pot plăti până la 170 de lei.
Un alt magnet pentru cei care caută răsfăț de top este Therme București, situat la Balotești. Cea mai mare plajă urbană cu apă termală din Europa oferă piscine interioare și exterioare, saune tematice și zone de relaxare cu palmieri naturali. Prețurile variază în funcție de zona selectată și de ziua săptămânii, însă în weekend pot depăși 170 de lei pentru un adult.
Piscine urbane accesibile și complexe pentru întreaga familie
Pentru cei care vor să se răcorească fără să cheltuiască o avere, Aqua Garden Militari este o alegere inspirată. Complexul dispune de două bazine pentru adulți, locuri de joacă pentru copii, o grădină japoneză și o zonă de relaxare cu muzică ambientală. Tarifele pornesc de la 30 de lei în timpul săptămânii și ajung la 50 de lei în weekend.
Ștrandul Drumul Taberei, cunoscut și sub denumirea de „Trei Ligheane”, rămâne favorit pentru familii și seniori. Oferă trei bazine, spații verzi generoase, fast-food și terasă, iar prețurile sunt printre cele mai accesibile: 30 de lei pentru copii și 50 de lei pentru dulți. În weekend prețurile sunt mai piperate și pot ajunge la 95 de lei, dar cine prinde coduri promoționale se poate bucura de o zi la ștrand pentru 75 de lei.
Magic Place Aqua Park, situat în Sectorul 6, este un adevărat paradis pentru familii. Vizitatorii se pot bucura de piscine cu valuri, tobogane acvatice, zone tematice și spații de joacă, fiind gândit special pentru copii, dar și pentru tinerii dornici de aventură.
Divertiland Water Park și Water Park Otopeni completează topul celor mai populare parcuri acvatice. Acestea oferă o varietate de piscine, tobogane spectaculoase, zone de relaxare și spații de alimentație publică, atrăgând zilnic mii de vizitatori în sezonul cald.
Pentru cei care apreciază liniștea și confortul exclusivist, există și variante premium. AQUA, aflat în zona Floreasca, propune o experiență rafinată: jacuzzi, pool bar, restaurant și zone VIP. Prețurile sunt pe măsură – 60 de lei în timpul săptămânii și 100 de lei în weekend.
Indiferent dacă vrei să te răcorești rapid, să te bucuri de distracție în familie sau să experimentezi luxul unei zone VIP, Bucureștiul anului 2025 are opțiuni pentru toate gusturile și bugetele. Prețurile de acces pornesc de la 30 de lei, dar pentru cei care vor să se răsfețe cu adevărat, experiențele premium pot ajunge la sume impresionante. Vara aceasta, ștrandurile capitalei sunt mai mult decât simple piscine – sunt destinații de vacanță în mijlocul orașului!