Actual· 2 min citire

Cât costă gropile din București. Greii asfaltului, tunuri la Primărie

Cât costă gropile din București. Greii asfaltului, tunuri la Primărie

Cât costă gropile din București. Greii asfaltului, tunuri la Primărie

Publicat3 apr. 2016, 17:36
Actualizat3 apr. 2016, 18:04

Cu siguranță v-ați întrebat cel puțin o dată cât costă să transformi o groapă în dâmb, în București. Adică să faci reparații de întreținere a părții carosabile, cum le denumesc autoritățile. Dacă nu ați reușit să aflați până acum, vă spunem noi. 135 de mii de lei bucata, adică 60 de mii de euro. Este cifra care a rezultat după ce am împărțit sumele care au intrat în buzunarele asfaltangiilor, la numărul de gropi care există pe aceste bulevarde. 1 miliard 400 de milioane de lei au fost alocați de Primăria Generală, prin instituția numită Administrația Străzilor, pentru repararea a 204 artere principale, timp de 4 ani. Banii s-au dus, gropile au rămas.

5865 de gropi sau... obstacole în trafic. Atât au numărat șoferii care circulă zilnic prin Micul Paris, conform site-ului gropometru.ro.

Un tun de aproape un miliard și jumătate de lei, împărțit frățește între 6 dintre cei mai grei regi ai asfaltului. Firmele Tehnologica Radion, Euroconstruct Trading 98, Delta ACM 93, Straco Grup, Eurovia Construct International si Strabag au câștigat, din 2011 și până la finele anului trecut, contracte de reabilitare pentru 204 bulevarde din București.


Străzile se află în administrarea Primăriei Capitalei, iar de întreținerea lor se ocupă Administrația Străzilor București. Aceeași instituție a atribuit și cele 6 contracte cadru, structurate pe tot atâtea pachete, fiecare cuprinzând între 27 și 41 de străzi. Conform acestora, toate cele 204 străzi trebuiau să arate „ca la carte”, de la momentul semnării documentelor și până la finalizarea contractului. Adică toate cele aproape 6 mii de gropi existente pe aceste străzi să fie astupate.

Firmei Tehnologica Radion i-a fost atribuit o jumătate de miliard de lei, după ce s-a ales cu două pachete de lucrări. La fel și Euroconstruct Trading 98 – 270 de milioane din primul pachet și 230 de milioane din cel de-al doilea. Firmele Delta ACM și Eurovia s-au asociat pentru pachetul cu numărul 3 și le-au fost alocate puțin sub 200 de milioane de lei, iar consorțiul de firme Straco și Strabag a primit aproape aceeași sumă. Un total de peste un miliard și jumătate, în 4 ani. Municipalitatea susține însă că banii nu au fost achitați în totalitate.  800 de milioane pentru 204 străzi.

Calculăm și... observăm: pentru fiecare stradă în parte, Primăria a plătit 4 milioane de lei, adică aproape un milion de euro.

Și, cum banul public este la discreție, risipa lui nu s-a oprit aici. Pe principiul că nu te poți încrede nici în propria-ți umbră, Administrația Străzilor București a mai încheiat, tot în anul 2011, alte două contracte, pentru consultanță și supervizare a lucrărilor care urmau să se execute pe câteva străzi, 11 la număr.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News