Cărțile zilei: erotism și dramă în Bucureștiul fanariot; Iliescu, pe când îl iubeau intelectualii

Manuscrisul Fanariot – Doina Ruști. Un roman care va cuceri mulți cititori români, dacă n-a făcut-o deja. E scris bine, cu alunecări în manierism nu neapărat deranjante, o poveste de dragoste între un migrant/refugiat și o fată dintr-o familie de romi sclavi. Bucureștiul fanariot e scena întâmplărilor. Ruști vine să completeze uriașul val de documentare despre Bucureștii vechi, val care a umplut librăriile în ultimele două decenii. Tema sclaviei romilor e una binevenită. Cartea e scrisă bine, v-ar putea plictisi prin manierisme și încercări stilistice prea ostentative, dar totuși vă recomand să n-o săriți:

Sociologia istorică a lui Henri H. Stahl – Ștefan Guga. Un tânăr cercetător îl readuce în atenție pe Henri H.Stahl, un intelectual respectat de toată lumea, dar care nu a fost citit, interpretat și citat așa cum trebuie. Ștefan Guga îi recitește cărțile, îl plasează în marile dezbateri europene din ultimul secol și constată că Stahl e victima perfectă a celor care-l iubesc. E o iubire ucigașă care ignoră textele și intențiile maestrului și care-i ridică acestuia un soclu, ignorându-i munca de o viață. O carte pe care sociologii, amatorii de științe politice nu au cum s-o evite.

Cronologia vieții literare românești. Perioada postcomunistă – Cercetătorii au strîns articole, au rezumat poziții publice ale scriitorilor și intelectualilor în înfierbîntata perioadă de imediat după 1990. Pentru culoare am selectat un text în care Mircea Cărtărescu avea încă încredere în Iliescu (nu se întîmplaseră încă mineriadele, nu erau încă motive de război între intelectuali și FSN):

Mircea Cărtărescu, într-un articol intitulat Fiziognomie…, avansează un punct de vedere favorabil noii conduceri a României și a Frontului Salvării Naționale: „În ultimul timp mă cam deprimă unele supoziții ale Europei libere, apelurile Doinei Cornea și, firește, în alt plan, comentariile agramate ale câte unui «om de pe stradă», care deja văd în Front o conspirație a comuniștilor. (…) Cele ce voi spune, în continuare, vor părea, poate, frivole. Dar a gândi politicul doar în termeni politici mi se pare insuficient. Omul obișnuit nu gândește numai așa. Sau nu doar gândește, mai și simte. Oricum, profit de condiția mea de «poet» (adică de naiv, în limbajul familiar) ca să spun că îmi plac, îmi sunt simpatici câțiva membri ai actualei conduceri. Fiziognomia e o știință veche și cu implicații profunde (…). Îmi plac, deci, expresia fețelor și felul de a fi ale lui Ion Iliescu și Petre Roman. Intuiția îmi spune să merg pe mâna lor. Mi-e absolut imposibil să-i bănuiesc de joc dublu, de «comunism camuflat», de sete de putere, de voință de dictatură personală, sub o formă sau alta. Nu-i greu să-ți dai seama că sunt extrem de inteligenți și că au o competență politică indiscutabilă. Petre Roman (a cărui expresie îmi aduce, uneori, vag, aminte de cea a lui N. Manolescu) a ieșit excelent din clenciul atent și viclean construit al televiziunii franceze. Despre Ion Iliescu auzisem deja de câțiva ani tot felul de legende. Mi-e neclar prin ce mecanism a ajuns în locul unde se află acum, dar mi se pare omul cel mai potrivit. Dacă voi avea vreodată certitudinea că el a înșelat încrederea poporului și că i-a «furat revoluția», îmi voi pierde definitiv încrederea în oameni”.

Aceste volume au apărut în urma unui efort colectiv: Academia Română. Fundația Națională pentru Știință și Artă. Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. CĂLINESCU”.

Oliver Sacks – Ochiul minții. Unul dintre cei mai iubiți autori de texte științifice de popularizare. La puțin timp după înregistrările pentru această rubrică, Oliver Sacks a murit. Suferea de o boală pe care apucase să o descrie într-un mare cotidian american. A avut mereu tăria și precizia în a-și descrie și propriile suferințe, și pe ale altora. În „Ochiul minții” găsiți povestea unor pacienți cu boli stranii (nu neapărat foarte rare), dar și un jurnal din spital, după ce autorul își descoperă o tumoare.

Jargonul autenticității – Theodor W. Adorno. Adorno e necruțător cu Heidegger și fanii acestuia. Jargonul autenticității e și un jargon complice cu ororile Germaniei naziste. Cartea e extrem polemică și vine să mai domolească plutirile heideggeriene ale intelectualilor români înecați în provincialism. Christian Ferencz-Flatz este autorul traducerii și al unui studiu care prezintă și emfazele românești și avatarurile jargonului autenticității de pe aici.

Puteți vedea toate episoadele Bookface AICI. Rubrica este sprijinită de siteul cartepedia.ro.