Este concluzia unui articol semnat de jurnalistul ucrainean Volodimir Kravcenko în Zerkalo Nedeli, care avertizează: dacă Ucraina cade, următoarele ținte nu vor fi alese pentru valoarea lor strategică, ci pentru potențialul lor de a fractura solidaritatea occidentală.
Ținta ascunsă a Moscovei: prăbușirea NATO
„Pentru conducerea rusă, un conflict cu una dintre țările baltice sau scandinave nu are drept obiectiv neapărat ocuparea teritoriului — ci provocarea unui test real al Articolului 5, fundamentul NATO. Kremlinul pariază pe ideea că Vestul nu va avea curajul să intervină militar în cazul unui atac, de teamă că acest lucru ar duce la o escaladare nucleară”, scrie Kravcenko.
Este o teorie înfricoșătoare, dar care prinde contur pe fondul ezitărilor repetate ale Occidentului în raport cu agresiunea rusă. Poziția actualei administrații de la Washington, consideră autorul, nu este lipsită de ambiguități. „S-au acumulat semnale care pun sub semnul întrebării hotărârea SUA de a acționa prompt în virtutea Articolului 5”, adaugă el, amintind declarațiile lui Donald Trump, care a minimalizat în mod public pericolul reprezentat de intensificarea activității militare ruse în apropierea Finlandei și Norvegiei.
Țările din nord-estul Europei nu mai așteaptă — se pregătesc deja
Pe acest fundal, țări precum Polonia, statele baltice și națiunile nordice nu mai privesc ipoteza unui conflict cu Rusia ca pe o eventualitate, ci ca pe o certitudine amânată. Estimările serviciilor de informații militare din Danemarca indică faptul că, în eventualitatea în care războiul din Ucraina se încheie, Rusia ar avea nevoie de doar șase luni pentru a se regrupa și a lansa o ofensivă împotriva unei țări din regiune — și de aproximativ doi ani pentru a putea înfrunta mai multe state simultan. Peste cinci ani, susțin analiștii danezi, Rusia ar putea fi pregătită pentru un conflict de amploare la nivel continental, în lipsa intervenției SUA.
O contraofensivă politică: mesajele liderilor occidentali
În fața acestor avertismente, reacțiile din partea liderilor occidentali sunt amestecate. Bruno Kahl, șeful serviciului de informații externe din Germania, avertizează că „cu cât se termină mai repede războiul din Ucraina, cu atât mai devreme Rusia va căuta să testeze determinarea Occidentului și valabilitatea Articolului 5.”
În contrast, noul secretar general al NATO, Mark Rutte, transmite un mesaj de forță: „Dacă Federația Rusă va ataca un stat membru NATO, va suferi o înfrângere devastatoare. Capacitatea de apărare a Alianței nu poate fi pusă sub semnul întrebării.”
Testul solidarității strategice
Pentru mulți analiști militari, întrebarea nu mai este dacă Rusia va încerca să atace flancul nordic sau baltic al Europei, ci când și cum. Într-un astfel de scenariu, nu doar capacitatea militară a Alianței va fi supusă unei încercări, ci și încrederea reciprocă între aliați — adevăratul ciment al NATO.
Și poate tocmai aici se află cea mai mare vulnerabilitate pe care Moscova încearcă să o exploateze: nu rachetele, ci ezitarea. Nu blindatele, ci calculul electoral. Iar în acest spațiu gri, dintre vorbe și fapte, dintre doctrine și realitate, se decide dacă securitatea europeană rămâne un proiect viabil sau o iluzie din alt secol.
