Care este miza refuzului Austriei de a accepta România în Schengen. Negocierile pe axa Viena-București s-au împotmolit în „Neptun Deep”

Foto arhivă
Refuzul brusc al Austriei pentru aderarea României la spațiul Schengen are, de fapt, o miză mult mai mare. Potrivit unor surse, austriecii ar vrea gazele din Marea Neagră pentru a fi de acord cu intrarea României în Schengen. Mai exact, Austria ar vrea modificarea legii offshore.
Se pare că Austria vrea gazele din Marea Neagră pentru a fi de acord cu intrarea noastră în Schengen, potrivit surselor. “Adevărata miză pentru Austria este reprezentată, de fapt, de gazele din Marea Neagră. Austriecii vor acum modificarea legii offshore în acest sens, pentru că legea actuală prevede faptul că România deține dreptul de preempțiune la achiziția gazelor. Iar Austria vrea ca toată cantitatea produsă din Marea Neagra, partea Petrom, să fie dusă prin Ungaria către Austria, 25% să rămână în Ungaria și 75% să meargă spre Austria și Bavaria”, potrivit surselor.
Autoritățile române au spus în nenumărate rânduri că așteaptă de la OMV Petrom și Romgaz decizia finală cât mai curând, în condițiile în care modificările la Legea Offshore au fost făcute în consultare cu firmele implicate.
În vară, Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a spus că există o prevedere din acordul petrolier de concesiune a perimetrului Neptun Deep din Marea Neagră, care stipulează că operatorii concesionari ai perimetrului, OMV Petrom și Romgaz, sunt obligați să declare oficial, până la finalul acestui an, că zăcămintele descoperite au valoare comercială și pot fi exploatate în condiții de rentabilitate economică.
În luna noiembrie, Președintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere la Palatul Cotroceni, cu o delegație a OMV Petrom, condusă de directorul general executiv al OMV și președinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, Alfred Stern, iar proiectul Neptun Deep a fost un subiect distinct de discuție.
Președintele Klaus Iohannis a solicitat conducerii OMV începerea cât mai rapidă a exploatărilor offshore în cadrul perimetrului deținut de Romgaz și OMV Petrom, având în vedere că legea offshore este una favorabilă și se află în vigoare.
Conducerea OMV a prezentat președintelui Iohannis stadiul proiectului și pașii cheie realizați, asumând angajamentul de a adopta decizia finală de investiție la mijlocul anului 2023, astfel încât exploatarea gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep să demareze cât mai curând posibil. În vară, conducerea OMV Petrom spunea că va lua decizia cu condiția clarificării unor prevederi din noua Lege offshore legate de condițiile de vânzare a producției din Neptun Deep.
Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, afirmă că în acest moment „are sens” includerea Croației în spațiul Schengen, însă nu și admiterea României și Bulgariei.
Într-un interviu acordat ziarului Kurier la un an de la preluarea mandatului de ministru de Interne, Gerhard Karner reafirmă poziția exprimată anterior cu privire la admiterea Croației, României și Bulgariei în spațiul Schengen.
„Pentru noi se aplică decizia conform căreia credem că are sens să includem Croația și să nu includem acum Bulgaria și România. Este important – în cazul sistemului de azil, rețineți – ca trei aspecte de bază să funcționeaze: protecția frontierelor externe, refuzurile și distribuirea. Adevărul este că multe lucruri nu funcționează în aceste domenii. Și de aceea trebuie să continuăm să muncim și să luptăm”, a afirmat ministrul austriac de interne în interviul acordat Kurier, întrebat despre posibilul veto al Austriei cu privire la aderarea celor trei țări la spațiul Schengen, potrivit News.ro
În urmă cu două săptămâni, Karner a declarat pentru cotidianul „Kurier” că este un moment nepotrivit pentru extinderea spațiului Schegnen, în ciuda recomandării făcute de Comisia Europeană de a primi România, Bulgaria și Croația în spațiul european de liberă circulație.
Ulterior, conform relatărilor presei croate, cancelarul Karl Nehammer a afirmat, în timpul unei vizite la Zagreb, că Austria va susține candidatura Croației pentru aderarea la spațiul Schengen, dar are obiecții față de candidaturile României și Bulgariei la spațiul european de liberă circulație.
Chestiunea aderării la Schengen a României, Bulgariei și Croației pare să fi creat neînțelegeri între partidele coaliției de guvernare de la Viena, vicecancelarul Werner Kogler, lider al Partidului Verzilor, declarând, potrivit cotidianului „Kurier”, că nu este de acord cu evaluarea colegilor conservatori din OeVP și că „Austria susține în continuare oficial aderarea României și Bulgariei” la spațiul de liberă circulație.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























