Actual· 1 min citire

Care este cel mai popular sistem de operare pentru mobile

Care este cel mai popular sistem de operare pentru mobile

Care este cel mai popular sistem de operare pentru mobile

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 29 ian. 2014, 12:45

Deși iOS-ul, ca platformă, nu mai are o cotă impresionantă de piață, într-un mod foarte specific, iOS 7 a devenit cel mai popular sistem de operare din lume.

La doar câteva sâptămâni după lansare, în septembrie 2013, iOS 7 era instalat pe 52% dintre iDevice-uri, scrie PlayTech.ro.

În decembrie anul trecut, respectiva valoare a ajuns la 74,1 procente, doar ca în conferința de anunțare a rezultatelor financiare, de acum câteva zile, să aflăm că această nouă versiune creată de Apple este instalată pe 80% dintre iPhone-uri, iPad-uri și iPod-uri Touch.
Respectiva valoare este cu atît mai importantă cu cât în restul de 20 de procente se află și acele iDevice-uri care pur și simplu nu mai suportă instalarea de versiuni mai noi ales sistemului de operare creat în Cupertino.

Această performanță aparent normală pentru o nouă versiune de iOS a căpătat altă conotație în momentul în care Peter Oppenheimer, CFO-ul Apple, a clasificat iOS 7 ca fiind cel mai popular sistem de operare pentru mobile din lume.

Deși ar putea părea aberant, în contextul în care smartphone-urile și tabletele cu Android ocupă aproximativ 80% din piață, din cauza fragmentării platformei Google s-ar putea să fi avut dreptate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News