Detalii despre consumul de droguri în rândul geniilor literaturii române se găsesc în cartea „Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură", scrisă de Andrei Oișteanu. Utilizate în scop farmaceutic sau pur și simplu pentru a atinge anumite stări spirituale, drogurile au fost prezente în viața celor mai importanți exponenți ai literaturii române.
Un caz celebru printre criticii literari este cel al lui Mircea Eliade care își aprofunda stările obținute din meditațiile yoga fumând canabis și opium. Nici poetul Ion Barbu nu era străin de substanțele interzise, scrie Adevarul.
„Din cauza unei prea lungi dezrădăcinări și a interesului meu, mereu viu, pentru experimentele spirituale am luat obiceiul anumitor stupefiante: eter și cocaină", a precizat autorul volumului „Joc secund" apărut în 1930, într-una dintre corespondențele sale.
Eminescu: băuturi fără alegere. Morfină, în spital
Descrierea adusă de Titu Maiorescu poetului nepereche este cât se poate de grăitoare. „Viața lui era neregulată; adesea se hrănea cu narcotice și excitante: abuz de tutun și de cafea, nopți petrecute în citire și scriere, zile întregi petrecute fără mâncare, și apoi deodată, la vreme neobișnuită, după miezul nopții, mâncări și băuturi fără alegere și fără măsură; așa era viața lui Eminescu", scria Titu Maiorescu în „Eminescu și poeziile lui".
Prin toamna lui 1883, după o cădere psihică, Mihai Eminescu a fost internat la spitalul „Caritas" din București, unde Dr. Alexandru Șuțu l-a tratat cu morfină. Un alt caz celebru este cel al scriitorului Alexandru Odobescu. Istoricii au indicat că în tinerețe, romancierul a urmat un tratament antinevralgic pe bază de morfină. Însă, din corespondențele sale ulterioare, reiese că a avut probleme financiare, parte din ele datorate și cheltuielilor implicate de procurarea drogului.
