Actual· 2 min citire

Când vor fi excluse sinonimele ofensatoare ale cuvântului „femeie”

Când vor fi excluse sinonimele ofensatoare ale cuvântului „femeie”

Când vor fi excluse sinonimele ofensatoare ale cuvântului „femeie”

Publicat19 sept. 2019, 19:39
Actualizat19 sept. 2019, 20:13

Peste 30.000 de oameni cer eliminarea din dicționarele Oxford sinonimele ofensatoare ale cuvântului „femeie”.În discuție sunt cuvinte ca „mătură, piesă, cățea, fustă”, ca sinonime pentru „femeie”.

Zeci de mii de britanici cer celei mai mari edituri din lume, „Oxford University Press”, să elimine din Oxford Thesaurus of English și Oxford Dictionary of English sinonime ale cuvântului „femeie” care sunt ofensatoare.

Potrivit petiției, sinonimele alese și unele fraze folosite în cele două dicționare descriu femeile ca „obiecte sexuale, subordonate și/ sau o agasare pentru bărbați”, scrie The Guardian, citat de Radio Europa Liberă.

Cele două dicționare vizează limba engleză vorbită zi de zi, și nu conținutul dicționarului Oxford English Dictionary

Semnatarii petiției cer prestigioasei edituri să „elimine frazele și definițiile care discriminează și tratează de sus femeile și/ sau sugerează dreptul de proprietate al bărbaților asupra lor”, să „extindă definițiile din dicționare pentru «femeie»” și să „includă exemple reprezentative pentru minorități, de exemplu, o femeie transgender, lesbiană etc”.

Petiția lansată în această vară nu are prea mari sorți de izbândă, mai ales că directorul din cadrul editurii „Oxford University Press” a anunțat că nu vor fi excluse cuvintele doar pentru că sunt peiorative: „Dacă există dovada că un cuvânt sau înțeles ofensator este folosit la scară largă în limba engleză, el nu va fi exclus din dicționar doar pe baza faptului că este ofensator sau peiorativ”.

În plus, petiționarii reproșează și faptul că definiția cuvântului „bărbat” este mult mai cuprinzătoare decât cea pentru cuvântul „femeie”, și anume cu 25 de exemple pentru „bărbat”, în timp ce pentru „femeie” sunt doar cinci exemple.

Directorul departamentului editurii care se ocupă de strategia de conținut lexical a mai spus că editorii investighează „dacă există sensuri ale cuvântului ce nu au fost acoperite și care ar trebui adăugate în versiunile viitoare”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News