Scene ireale la Buftea! Un bărbat de 45 de ani a fost împușcat cu o armă de de tip air-soft. Incidentul s-a petrecut în timpul unor activități electorale. Agresorul este un tânăr în vârstă de 29 de ani. Acesta a fost identificat de poliție și dus la audieri.
”La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 22:05 polițiștii orașului Buftea au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 19:00, pe o stradă din orașul Buftea, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, ar fi fost agresat fizic, prin împușcare, cu o armă de tip air-soft, de către un alt bărbat, de 29 de ani, care ar locui în zonă. Din primele informații, în momentul în care a fost agresată, victima efectua activități electorale”, a transmis, în noaptea de joi spre vineri, IPJ Ilfov.
Potrivit sursei citate, la fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Buftea, pentru efectuarea activităților din competență, precum și un echipaj medical din cadrul SABIF, care, în urma primelor investigații, a stabilit că victima prezintă o echimoză la nivelul piciorului.
”Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, a fost căutat și depistat de polițiști, iar în prezent a fost condus la sediul poliției orașului Buftea, pentru continuarea cercetărilor. Polițiștii orașului Buftea efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, a mai transmis sursa citată.