Actual· 2 min citire

Călin Georgescu, încă o contestație depusă la ÎCCJ după anularea alegerilor. Instanța a trimis-o la Curtea de Apel București

Foto: Inquam Photos

Foto: Inquam Photos

Publicat16 dec. 2024, 16:02
Actualizat16 dec. 2024, 16:04

Călin Georgescu a depus o nouă contestație la Înalta Curte de Casație și Justiție. Candidatul independent spune că nu sunt dovezi care să arate legături cu vreo entitate străină. Acesta a contestat reluarea alegerilor prezidențiale.

Călin Georgescu a depus încă o contestație la Înalta Curte după anularea alegerilor. Avocații acestuia au depus încă de vineri contestația care s-a judecat astăzi.

„Respinge excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și intimații Serviciul Român de Informații și Statul Major al Apărării prin Șeful Statului Major al Apărării, ca nefondată. Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, precizată și completată formulată de reclamanții Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept și Georgescu Călin, în contradictoriu cu intimații Biroul Electoral Central, Ministerul Apărării Naționale, Statul Major al Apărării și Șeful Statului Major al Apărării, Guvernul României prin Prim-Ministru, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Constituțională a României, Serviciul Român de Informații, Președintele României, Klaus Iohannis reprezentat de Administrația Prezidențială și Lasconi Elena – Valerica, privind anularea Deciziilor Biroului Electoral Central nr. 230D din 06.12.2024, nr. 231D din 07.12.2024 și nr. 232D din 07.12.2024 și obligarea Guvernului României la emiterea unei noi hotărâri de Guvern, în favoarea Curții de Apel București - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal. Fără cale de atac. Pronunțată astăzi, 16 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței”, arată minuta instanței.

Este vorba despre o contestație care vizează aceleași instituții care au desecretizat documentele analizate în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării și, potrivit surselor Realitatea PLUS, sunt argumente legate de faptul că nu sunt dovezi care să arate vreo eventuală legătură a lui Călin Georgescu cu vreo entitate care să se fie implicat în alegeri, pe de-o parte. Pe de altă parte, evident, nemulțumirea lui Călin Ciorgescu este legată de faptul că s-a reluat turul 1 al alegerilor prezidențiale fără să fie o bază argumentată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News