Cadavrul unui bărbat de 58 de ani din Bistrița, dat dispărut din luna ianuarie a acestui an, a fost găsit duminică seara în râul Someș, pe raza comunei Uriu, la peste 40 de kilometri distanță de localitatea de domiciliu, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Inițial, trupul neînsuflețit a fost observat duminică după-masă în albia râului Șieu, în zona localității Chintelnic, dar a fost recuperat de către pompieri abia după aproximativ patru ore, din râul Someș.
"La data de 10 aprilie a.c., a fost sesizat prin 112, faptul că, în râul Șieu, în zona localității Chintelnic, se află cadavrul unei persoane. În urma căutărilor efectuate, a fost găsit și scos din apă, în zona localității Cristeștii Ciceului, cadavrul unui bărbat. În urma investigațiilor efectuate împreună cu medicul legist, a fost identificat ca fiind un bărbat de 58 de ani, din Bistrița, dispărut din data de 19 ianuarie 2022. În cauză va fi efectuată necropsia cadavrului, care va stabili cu exactitate cauza decesului", a transmis Poliția, luni.
Cercetările în acest caz sunt efectuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă.