George W. Bush, Jose Manuel Durao Barroso, Vladimir Putin, Jaap de Hoop Scheffer, Angela Merkel, Ban Ki Moon și Traian Băsescu au participat, joi seara, la Hotelul Hilton, la un dineu oficial.
Soțiile lui George W. Bush, Traian Băsescu și Jaap de Hoop Scheffer au fost și ele prezente. George W. Bush a părăsit dineul după o oră și jumătate, au declarat pentru NewsIn surse oficiale. La ora transmiterii acestei știri, ceilalți lideri se află în continuare la Hilton.
"Vă mulțumeasc că ați dat șansa românilor să fie parte a un eveniment istoric", le-a spus Băsescu în deschidere. De asemenea, el i-a mulțumit președintelui Putin pentru prezența la summit și la dineu.
La rândul său, Scheffer i-a mulțumit șefului de stat român pentru "lucrurile extraordinare" care au făcut ca cel mai mare summit din istoria Alianței să devină un succes. La dineu au mai participat și alți înalți oficiali, cum ar fi Serghei Lavrov sau Condolezza Rice.
Sursa: NewsIn