Actual· 4 min citire

Borboly Csaba, audiat peste patru ore la Tribunalul Harghita într-un dosar de corupție

Borboly Csaba, audiat peste patru ore la Tribunalul Harghita într-un dosar de corupție

Borboly Csaba, audiat peste patru ore la Tribunalul Harghita într-un dosar de corupție

Publicat26 sept. 2016, 23:48
Actualizat27 sept. 2016, 08:59

Președintele Consiliului județean Harghita, Borboly Csaba, a fost audiat mai mult de patru ore, luni, în dosarul de corupție aflat pe rolul Tribunalului Harghita, în care acesta, alături de alte 12 persoane, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la abuz în serviciu, fals intelectual și denunțare calomnioasă.

Președintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a răspuns unor întrebări generale legate de relația pe care o are cu celelalte persoane inculpate în dosar. Între altele, el a afirmat că atunci când a venit la conducerea Consiliului Județean, unele dintre proiecte erau supradimensionate din punct de vedere al bugetului, susținând, totodată că a delegat toate atribuțiile privind drumurile județene unuia dintre vicepreședinți, Sofalvi Laszlo, inculpat în dosar, specialist în acest domeniu, în vreme ce el s-a concentrat pe atragerea de fonduri pentru bugetul județului, în special pentru asfaltarea drumurilor.

"În privința drumurilor județene nu am avut atribuții privind verificarea lucrărilor, comunicarea cu proiectantul, executantul, dirigintele de șantier, nu am făcut parte din comisiile de recepție a lucrărilor, iar cu partea tehnică nu am avut nicio atribuție. În 2008 - 2012 întotdeauna m-am bazat pe specialiștii Consiliului Județean, am luat decizii la propunerea specialiștilor și alocările de sume pentru un tronson de drum veneau din partea direcției de specialitate. Inițierea proiectelor de hotărâri CJ era făcută de structurile de resort, prin vicepreședinte. Precizez că nu am refuzat niciodată o astfel de propunere și că am considerat că totul se desfășoară legal, apreciind că sarcina principală era atragerea de fonduri pentru buget, în special pe linia construcției de drumuri”, a explicat președintele CJ Harghita.

La finalul audierii, apărătorul acestuia, avocatul Sergiu Bogdan a afirmat că au fost făcute mai multe solicitări, respinse de către judecător, între care sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene privind o directivă la nivelul UE, privind drepturile celui acuzat, "care nu a fost transpusă corect în România”, scrie news.ro.

"Este vorba despre situația unui acuzat, căruia trebuie să i se comunice în cel mai scurt timp informația sau acuzația de manieră detaliată. Și acolo, această chestiune spune așa, că dacă intervin elemente relevante în cursul judecării, cum este situația respectivă, trebuie ca să îi fie recomunicată acuzația. Or, în momentul în care s-a modificat cadrul legislativ și avem o altă definiție a abuzului în serviciu după decizia Curții Constituționale, nouă ni se pare firesc și normal ca acuzarea să facă lucrul acesta, să ne prezinte acuzația raportat la decizia CCR", a spus avocatul Sergiu Bogdan.

El a amintit și "un lucru pozitiv” pe care l-a obținut, pe lângă cererile care au fost respinse de către judecător sau au rămas în pronunțare, și anume că apărători pot invoca aspecte de nelegaliate legate de probe și pe parcursul cercetării judecătorești, nu doar în camera preliminară.

Judecătorul de caz "i-a invitat” chiar să conteste orice probă, pentru a-și forma o imagine cât mai clară asupra speței.

După mai bine de opt ore, dintre care aproape patru ore și jumătate au fost alocate audierii președintelui CJ Harghita, avocații au solicitat amânarea procesului.

Audierea președintelui Borboly Csaba privind situația de fapt va continua la următorul termen, stabilit pentru 24 octombrie.

Borboly Csaba a fost trimis în judecată, în 2013, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Târgu Mureș pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată și calificată, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată și calificată, fals intelectual și denunțare calomnioasă. In același dosar de corupție au mai fost trimiși în judecată, alaturi de Borboly, alți 12 inculpați.

Potrivit DNA Târgu Mureș, prejudiciul total produs județului Harghita, ca urmare a activităților inculpaților, desfășurate în anii 2010 și 2011, este de 4.883.855,96 lei (echivalentul a 1.138.428 euro la cursul de la acea dată), care constă în caracterul fictiv al materialelor date în custodie firmelor constructoare și în diferența dintre prețurile onorate și cele oferite de firmele descalificate la licitație, substanțial mai mici.

Dosarul a intrat inițial pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, primul termen fiind în 21 octombrie 2013, iar în martie 2014 a fost strămutat la Tribunalul Harghita.

Trei dintre inculpații în dosarul în care este cercetat președintele CJ Harghita, Borboly Csaba, și-au recunoscut vina și au fost condamnați în primă instanță.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News