O propunere legislativă privind majorarea valorii nominale maxime a tichetului de masă de la 15 la 20 de lei a fost depusă la Parlament de mai mulți deputați PSD.
Proiectul modifică Legea nr.165/2018 în sensul actualizării valorii nominale a tichetului de masă la 20 de lei.
"Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăși suma de 20 de lei la data aplicării prevederilor acestei legi. Prevederile legii intră în vigoare în data de 1 a lunii următoare celei în care legea se publică în Monitorul Oficial", prevede textul inițiativei legislative semnate de deputații PSD Valeriu Steriu, Liviu-Ioan Balint, Dumitru Gherman, Violeta Răduș și Ioan Terea.
Conform inițiatorilor, "valoarea actuală nominală a unui tichet de masă este de 15,18 lei (înainte de impozitare) și nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condițiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 21,40 lei".
"Un număr mare de angajați se află în imposibilitatea de a avea o masă adecvată în timpul unei zile de lucru, fie ca urmare a programului de lucru încărcat, fie că nu au acces la achiziționarea unei mese. Astfel, această problemă rămâne o responsabilitate comună a statului, precum și a angajatorului, pentru a le oferi o masă decentă pe parcursul unei zile de lucru. Valoarea tichetului de masă este printre cele mai mici din Europa. Dacă în România valoarea este aproximativ 3,21 euro, în Spania este 11 euro, în Belgia este 8 euro, în Franța este 11,04 euro, în Grecia este de 6 euro, iar în Portugalia este de 7,63 euro", susțin inițiatorii.
În opinia acestora, "crescând valoarea nominală a tichetelor de masă la nivel corespunzător, statul are posibilitatea de a implementa o facilitate fiscală care asigură o mai bună colectare a taxelor și impozitelor, diminuându-se economia subterană".
Aceștia mai spun că pentru comercianții de produse alimentare, restaurante, cantine, creșterea valorii nominale a tichetului de masă ar însemna creșterea cifrei de afaceri, clienți stabili, oportunități de dezvoltare.
Inițiatorii mai arată că folosirea tichetelor de masă la o valoare nominală mai ridicată va crește puterea de cumpărare a beneficiarilor și va duce la dezvoltarea serviciilor de catering.
Peste 2.100.000 de angajați - aproape jumătate din populația angajată - beneficiază de tichete de masă, mai precizează inițiatorii proiectului.
Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaților fiind for decizional.