Sistemul bancar spaniol este din nou sub presiune. Gigantul Banco Popular este în cădere liberă după ce nu a găsit un investitor să o cumpere.
Acțiunile băncii spaniole Banco Popular Español, paralizată de moștenirea de credite toxice rămasă din criza economică, au scăzut ieri cu până la 19%, la noi minime istorice, după un declin de 38% săptămâna trecută.
Banca, cu una dintre cele mai mari rate ale creditelor neperformante din sistemul bancar al zonei euro, a ajuns în criză de timp pentru găsirea unor cumpărători și peticirea finanțelor. Potrivit ZF, Boardul Unic de Rezoluție (autoritatea care supravegheză restructurarea și lichidarea băncilor europene) i-a avertizat pe oficialii europeni că banca ar trebui lichidată dacă nu poate găsi un cumpărător.
Gigantul spaniol deține credite imobiliare neperformante de 37 de miliarde de euro care, raportate la portofoliul de credite din 2016 de 94 de miliarde de euro, ar da o rată a creditelor toxice de aproape 40%.
FT a scris ieri că doi dintre posibilii cumpărători s-au retras din licitație, care ar trebui să se închidă în mai puțin de o săptămână. Surse apropiate situației au declarat pentru Bloomberg că reprezentanți ai băncii vor discuta curând cu oficiali ai BCE.