Actual· 1 min citire

Bogdan Aurescu: „Autoritățile române au decis redeschiderea Ambasadei la Kiev”

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 apr. 2022, 17:53

Autoritățile române au decis redeschiderea Ambasadei de la Kiev, a anunțat, marți, pe Twitter, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Potrivit acestuia, reluarea efectivă a activității va avea loc în perioada următoare, imediat după ce pregătirile tehnice și de securitate necesare vor fi finalizate.

17 misiuni diplomatice și-au reluat deja activitatea la Kiev, a anunțat marți Ministerul de Externe ucrainean pe pagina sa de Facebook, citat de agenția de presă Unian.

De la o zi la alta, tot mai multe misiuni diplomatice străine își reiau activitatea în capitala Ucrainei, afirmă diplomația ucraineană.

„Aceasta constituie o dovadă a faptului că lumea sprijină și crede în Ucraina”, subliniază MAE ucrainean în postarea sa.

Astfel, până luni, 18 aprilie, au revenit la Kiev misiunile diplomatice ale UE, Franței, Italiei, Letoniei, Lituaniei, Estoniei, Poloniei, Turciei, Cehiei, Sloveniei, Vaticanului, Republicii Moldova, Georgiei, Iranului, Kazahstanului, Tadjikistanului și Turkmenistanului, conform Unian.

Înaintea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie, cea mai mare parte a ambasadelor străine s-au relocat de la Kiev la Liov (Lvov), în vestul Ucrainei, amintește agenția de presă citată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News