"Apa sfințită astăzi sau Agheasma Mare are o putere deosebită de binecuvântare, de vindecare și de sfințire!", le-a spus patriarhul celor peste o mie de credincioși ortodocși veniți pe Dealul Mitropoliei, scrie Agerpres.ro.
După Sfânta Liturghie din Catedrala patriarhală, săvârșită împreună cu episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, patriarhul Daniel a oficiat, în fața Reședinței patriarhale, slujba cea mare de sfințire a apei (Agheasma Mare), la sărbătoarea Botezului Domnului.
Patriarhul a înaintat apoi printre credincioși, majoritatea mireni, dar și monahi sosiți, ca de obicei, încă de dimineață în număr mare pe Dealul Mitropoliei, botezând minute în șir împrejurul Catedralei patriarhale și întorcându-se apoi în pridvorul Reședinței sale.
El a menționat că această apă se numește Agheasma Mare fiindcă a fost primită "ca binecuvântare de la Dumnezeu, printr-o mare sfințire".
Înaltul ierarh a explicat rostul și principalele binefaceri ale sfințirii celei mari a agheasmei, ca "putere sfințitoare a sufletului și a trupului, a caselor oamenilor, a fântânilor și a naturii înconjurătoare".
Botezul Domnului în Iordan are o dublă semnificație: pe de o parte, prin cufundarea în apele Iordanului, Iisus Hristos sfințește firea apelor, pregătind oarecum botezul creștin; pe de altă parte, în această zi, Sfânta Treime s-a arătat pentru prima dată: Dumnezeu Tatăl, prin glasul care zice: "Acesta este Fiul Meu iubit întru care am binevoit", Duhul Sfânt în chip simbolic de porumbel, care odihnește peste Hristos, și Mântuitorul botezat de Ioan în apa Iordanului.
Începutul acestei sărbători datează cel puțin din secolul al III-lea, de când avem mențiuni despre existența ei, fiind atestată pentru prima dată în Alexandria, de Clement Alexandrinul. "Constituțiile Apostolice" o menționează printre primele sărbători creștine. O altă scriere, "Testamentum Domini" (sec. IV) o amintește ca singura sărbătoare existentă, alături de Nașterea și de Învierea Domnului. Din secolul al IV-lea înainte, avem mărturii numeroase despre Bobotează, din predicile celebre ținute de Părinții Bisericii. În Apus nu avem dovezi despre existența ei înainte de secolul al IV-lea.
Ca și alte sărbători împărătești, Botezul Domnului era prăznuit întotdeauna cu mare solemnitate. Pe la anul 400, împărații Honorius și Arcadius au interzis spectacolele de circ în această zi. Cel mai de seamă eveniment legat de această sărbătoare în vechime era botezul solemn al catehumenilor (cei care doreau să devină creștini), care voiau să imite astfel botezul Mântuitorului în Iordan. Cum botezul era numit în vechime "luminare", sărbătoarea Bobotezei a mai primit numele de "sărbătoarea luminilor" sau "a luminării", rămasă până astăzi în cărțile ortodoxe de slujbă. În aceeași zi se săvârșeau Ceasurile Mari sau Împărătești, la care asistau împărații bizantini și demnitarii lor.
La români, sărbătoarea a fost, alături de cea a Nașterii, una dintre cele mai populare. În fiecare an, în cetățile de scaun ale Țărilor Românești, Botezul Domnului se serba cu deosebit fast, iar sfințirea Agheasmei Mari se făcea întotdeauna de mitropolitul țării, în prezența domnitorului și a curții.
