Actual· 5 min citire

Biserica Ortodoxă Română pregătește canonizarea lui Arsenie Boca

Biserica Ortodoxă Română pregătește canonizarea lui Arsenie Boca

Biserica Ortodoxă Română pregătește canonizarea lui Arsenie Boca

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 nov. 2016, 12:34

O comise teologică se ocupă de elaborarea dosarului de canonizare a lui Arsenie Boca. Dacă fostul duhovnic va trece în rândul sfinților, Biserica Ortodoxă Română va decide ce se va întâmpla cu osemintele sale. Mănăstirea Prislop, în cimitirul căreia a fost înmormântat Arsenie Boca, a devenit loc de întâlnire al comisiei înființată de reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române care lucrează la dosarul de canonizare al călugărului Arsenie Boca.

„Luni, 31 octombrie, la Sfânta Mănăstire Prislop, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, s-au desfășurat lucrările Comisiei speciale teologice mitropolitane, împuternicită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru a cerceta viața, opera și activitatea misionară și duhovnicească a Părintelui Arsenie Boca, în vederea întocmirii dosarului pentru propunerea de canonizare”, a informat Episcopia Devei și Hunedoarei. A fost a doua întâlnire a comisiei teologice, înființată cu scopul de a cerceta documentele, mărturiile și scrierile apărute de-a lungul timpului, inclusiv cele ale călugărului Arsenie Boca, documente care ar putea oferi dovezi sau contra-argumente pentru canonizarea fostului stareț de la Mănăstirile Sâmbăta și Prislop. Decizia finală o va lua Sfântul Sinod Preotul Gabriel Miricescu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a luat parte la întâlnirea comisiei teologice mitropolitane și a explicat care este scopul demersurilor acesteia. „Ea are ca și țintă finală elaborarea unui studiu – document în vederea canonizării părintelui Arsenie Boca. Acest studiu-document întocmit de comisie, în urma cercetărilor care se realizează, va fi înaintat spre analiză Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care are competența exclusivă a canonizării sfinților. O primă întâlnire a comisiei a avut loc în data de 16 aprilie, la Deva, și acum în 31 octombrie s-a reunit pentru a doua oară, în ședință de lucru. Vor mai urma și alte astfel de întâlniri”, a precizat preotul Gabriel Miricescu, citat de Adevărul.

Preotul Gabriel Miricescu susține că nu se poate estima cât vor dura demersurile privind canonizarea lui Arsenie Boca, iar întâlniri ale comisiei teologice vor mai avea loc. Sunt mai multe condiții necesare pentru canonizarea călugărului, iar una dintre ele este îndeplinită, în opinia reprezentantului Episcopiei Devei și Hunedoarei.

„Printre condițiile care se impun pentru a fi canonizat se află sfințenia vieții. Ea poate fi evidențiată din documentele de arhivă, din documentele vremii și din mărturiile celor care l-au cunoscut. O altă condiție este ortodoxia credinței. Ea se probează prin analiza scrierilor părintelui Arsenie Boca. Iar o condiție, cred eu, îndepliită de mult timp este evlavia populară, ce se referă la modul în care oamenii îl percep pe părintele Arsenie Boca, el fiind considerat un ajutător în rugăciune. Lor se adaugă mărturiile despre anumite minuni atribuite părintelui”, a declarat Gabriel Miricescu.

Reprezentantul Episcopiei Devei și Hunedoarei a negat speculațiile care se referă la mutarea osemintelor călugărului înmormântat la Mănăstirea Prislop, la Catedrala Mântuirii Neamului.

„În principiu, el nu va fi mutat de la Mănăstirea Prislop. Există în practica ortodoxă atât deshumarea osemintelor și cinstirea lor, cât și lăsarea intactă a mormântului și cinstirea doar ca sfânt, fără oseminte. Nu este obligatoriu să se cinstească și osemintele, deci să fie dezgropat. În aceste privințe fântul Sinod va hotărî”, a declarat preotul Gabriel Miricescu.

Biserica Ortodoxă Română nu se opune canonizării duhovnicului, a afirmat recent mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, iar unii dintre preoți, cum este episcopul Daniil, al Daciei Felix, fost apropiat al călugărului, chiar o susțin cu tărie.

Dacă Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va decide canonizarea lui Arsenie Boca și păstrarea rămășițelor sale în locul unde acesta și-a dorit să fie înmormântat, atunci Mănnăstirea Prislop se va afla într-o situație deosebită. Va fi singura din țară unde vor fi celebrați doi sfinți ai ortodoxiei, care au slujit în așezarea monahală. Mănăstirea din Țara Hațegului poartă și hramul Sfântului Ioan de la Prislop, canonizat în anul 1992. Cei care vizitează aceste locuri pot vedea grota pe care pustnicul Ioan și-a săpat-o în stâncă, în urmă cu cinci secole. Se spune că el a locuit într-un sat din Țara Hațegului, în vecinătatea așezării religioase, ascunsă în pădurile Silvașului. A intrat în obștea de la Prislop și, dorind să ducă o viață și mai liniștită, retrasă cu totul de lume, a găsit un loc, la 500 de metri de biserică, pe malul prăpăstios al râului Slivuț, unde și-a săpat singur o chilie de piatră. Legenda spune că Ioan de la Prislop a fost ucis de doi vânători, în timp ce dăltuia fereastra chiliei. Nu se cunosc informații despre cât a trăit Ioan și nici unde a fost înmormântat, însă chilia sa, devenită loc de rugăciune pentru vizitatorii mănăstirii, este socotită una dintre dovezile existenței sale, alături de scrierile vremurilor trecute.

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vața de Sus, Hunedoara - d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalități ale ortodoxiei românești. A fost părinte ieromonah, teolog și pictor de biserici, stareț la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenția Securității ca opozant al regimului. Până la sfârșitul anilor 1950, starețul a trecut prin calvarul anchetelor și al arestărilor. A fost închis la Securitatea din Brașov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timișoara și Oradea. După eliberarea din temnițele comuniste, Arsenie Boca nu și-a mai putut relua activitatea de preot. Totuși, Securitatea l-a urmărit aproape până în ultimele săptămâni dinaintea morții sale, în 1989. Arsenie Boca a murit la 28 noiembrie 1989, la Sinaia, având vârsta de 79 de ani, iar potrivit dorinței sale a fost înmormânta la mănăstirea Prislop, în 4 decembrie 1989. Mormântul lui a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News