Actual· 1 min citire

Bilanțul tragediei de la Mamaia: 7 persoane, duse în largul mării de curenții puternici. Care este starea victimelor - Anunțul IGSU

Steag roșu - imagine de arhivă

Steag roșu - imagine de arhivă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 aug. 2023, 14:16

Șapte persoane care se aflau, luni, în stațiunea Mamaia au fost surprinse, în ultimele ore, de curenții puternici și duse în largul mării, iar trei dintre acestea și-au pierdut viața, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (IGSU).

"În ultimele ore, am fost martorii unor evenimente tragice în care valurile mării au făcut iarăși victime. Șapte persoane au fost surprinse de curenții puternici și duse în largul mării. Chiar dacă intervenția salvamarilor, a martorilor și a echipelor de salvare a fost promptă și victimele au fost extrase la mal în scurt timp, suntem profund îndurerați să vă informăm că trei dintre acestea și-au pierdut viața", transmite reprezentanții IGSU.

Potrivit sursei citate, una dintre persoane se află în stare gravă, fiind transportată la spital cu elicopterul SMURD, iar alte trei sunt sub atent supravegheate de medici.

"Situațiile s-au produs în stațiunea Mamaia, pe fondul valurilor mari și a curenților puternici. Vă îndemnăm să vă informați cu privire la condițiile de înot, să alegeți zonele desemnate pentru scăldat și să ascultați mereu sfaturile salvamarilor", au mai precizat cei de la IGSU.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News