Actual· 1 min citire

Bilanț ALARMANT. Numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns la 39. Suntem la un pas de epidemie

Bilanț ALARMANT. Numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns la 39. Suntem la un pas de epidemie

Bilanț ALARMANT. Numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns la 39. Suntem la un pas de epidemie

Publicat26 ian. 2019, 12:13
Actualizat26 ian. 2019, 12:36

O femeie în vârstă de 51 de ani din județul Prahova a murit vineri din cauza gripei, astfel numărul deceselor înregistrate la nivel național ajungând la 39, anunță sâmbătă Institutul Național pentru Sănătate Publică.

Femeia în vârstă de 51 de ani, din județul Prahova, era confirmată cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09, suferea și de alte boli, nefiind vaccinată antigripal.

Decesul s-a produs vineri, 25 ianuarie, iar numărul total al morților de gripă din cauza gripei, de la începutul sezonului, a ajuns la 39.

Doar câteva zile până la declararea unei epidemii de gripă

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat, vineri, că România este în pragul unei epidemii, precizând însă că pentru a putea fi declarată stare de epidemie trebuie ca săptămâna viitoare numărul cazurilor diagnosticate de gripă să fie mai mare decât cel estimat.

"Suntem în pragul unei epidemii. Pentru a putea declara epidemie este nevoie de trei săptămâni la rând în care numărul cazurilor diagnosticate să fie mai mare decât numărul cazurilor estimate. Așteptăm pentru săptămâna viitoare comunicatul Institutului Național pentru Sănătate Publică și dacă numărul de cazuri diagnosticate va fi mai mare decât numărul de cazuri estimate, atunci vom putea spune că suntem în epidemie", a declarat Sorina Pintea.

Când se poate declara în România epidemie de gripă?

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News