Actual· 1 min citire

BERLINUL a expulzat un diplomat rus. Ce legături există între această decizie și cazul opozantului Navalnîi

Germania a expulzat un diplomat rus

Germania a expulzat un diplomat rus

Scris de Andrei Zbîrnea Publicat: 8 feb. 2021, 18:58

Germania a expulzat un angajat al ambasadei Rusiei la Berlin, ca răspuns la o acțiune similară a Moscovei de săptămâna trecută în cazul unui diplomat german, a anunțat luni Ministerul de Externe de la Berlin.

„Ministerul de Externe a declarat astăzi ‘persona non grata’ un angajat al Ambasadei ruse la Berlin”, a transmis ministerul într-un comunicat, citat de agenția de presă RADOR.

„Rusia a expulzat câțiva diplomați ai UE, inclusiv unul de la Ambasada Germaniei. Această decizie nu a fost justificată în niciun fel.”

Autoritățile din Rusia au afirmat că diplomații au participat la o demonstrație în sprijinul opozantului Aleksei Navalnîi, aflat în detenție, dar Germania a contestat acest lucru.

„Diplomatul german își îndeplinea doar sarcina de a raporta despre evoluțiile de la fața locului, în mod legal”, se arată în comunicat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News