Calitățile curative ale acestei plante sunt cunoscute și apreciate din cele mai vechi timpuri. Strămoșii noștri o foloseau pentru a se trata de anumite afecțiuni, ca iarbă de leac, dar și ca hrană. Aceasta a mai fost numită și "mătura intestinului" pentru că este poate cel mai bun mijloc de a ne curăța intestinele și regenera sistemul digestiv.
“Spanacul se consumă ca aliment de bază pentru diferite mâncăruri, precum supe, supe-creme, mâncărică de spanac, salată de spanac, tarte cu spanac, și lista poate continua. Aveți grijă însă! Dacă în timpul preparării spanacul își schimbă culoarea, dacă în loc de verde devine un verde-gălbui, atunci spanacul nu mai trebuie consumat, deoarece este dăunător. Cel mai bine este ca spanacul să fie consumat în stare crudă, sau foarte puțin opărit”, explică dr. Cătălin Luca.
Se consumă așadar frunze proaspete de spanac în salate, în diverse combinații și se poate bea chiar un pahar de suc proaspăt de spanac, dimineața, pentru combaterea depresiei, acesta ajutând și la refacerea organelor bolnave, la tratarea ulcerului, a anemiei.
Tratează de asemenea migrenele, abcesele dentare, sângerarea gingiilor, bolile de rinichi sau vezică, convulsiile, și lista poate continua. Se pot face și cataplasme cu frunze de spanac opărite cu care se tratează anumite răni.
“Spanacul conține săruri minerale, precum sodiu, potasiu, calciu, fosfor, magneziu, sulf, mangan, zinc, cupru, iod, fier, vitaminele A, B1, B2, B12, PP, C, acid folic, clorofilă, aminoacizi (arginină, lizină), lipide, protide, glucide, mucilagii.
Să nu uităm de faptul că spanacul crud și cel opărit este o sursă importantă de beta-caroten, luteină și xanten, ajutându-ne să ținem deoparte afecțiunile oculare. De asemenea, spanacul are un conținut ridicat în minerale, și anume potasiu și sodiu, astfel că tensiunea arterială este reglată mult mai ușor iar fluxul sangvin intră în parametrii normali, ceea ce determină sănătatea inimii”, spun specialiștii.
Antioxidanții din compoziția spanacului determină, și ei, la rândul lor, consolidarea mușchilor inimii și tratarea unor afecțiuni cardiovasculare destul de grave. Vitamina K conținută de spanac joacă un rol important în reținerea calciului în oase și prevenirea osteoporozei. Razele vătămătoare ale soarelui nu ne vor mai leza atât de ușor pielea, datorită conținutului crescut de pigmenți și fitonutrienți din spanac.